Burse/Investitii

Fonduri Allianz au depășit pragul de 5% la Fondul Proprietatea

Fondul de Pensii Administrat Privat AZT Viitorul Tău, Fondul de Pensii Facultative AZT Moderato și Fondul de Pensii Facultative AZT Vivace au trimis o raportare cu privire la deţinerile peste pragul de 5% din totalul drepturilor de vot pe care le au în comun în Fondul Proprietatea, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București

Potrivit raportării, în considerarea unei acţiuni concertate, Fondul de Pensii Administrat Privat AZT Viitorul Tău, Fondul de Pensii Facultative AZT Moderato și Fondul de Pensii Facultative AZT Vivace dețineau în comun, la data de 28 iunie 2019 (“Data raportării”), un număr de 359.223.294 drepturi de vot, reprezentând 5,05% din totalul drepturilor de vot în Fondul Proprietatea.

Anul trecut, Elliott Associates, care îl are în spate pe miliardarul Paul Elliot Singer, supranumit ‘Vulturul de pe Wall Street’, și-a redus participația la Fondul Proprietatea (FP), sub 5%. Acum, Anchorage Capital este cel mai mare acționar al Fondului, cu 6,7%

Din acționariatul FP, mai fac parte fon­duri din grupul NN Group N.V., cu o deținere 5,02% din totalul drepturilor de vot la FP.

Articole recente

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

50 de minute ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

52 de minute ago

Daniel Zamfir îl critică pe Bolojan: Eliminarea plafonării adaosului comercial loveşte în cei nevoiaşi

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îl critică pe premierul Ilie Bolojan în legătură cu o…

54 de minute ago

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

4 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

7 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More