Burse/Investitii

Fonduri care urmăresc indicii au oferit cele mai bune randamente, în ultimul an

Activele nete ale celor 203 fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna iulie cu 2,8%, până la nivelul de 45,7 miliarde lei (9,7 miliarde euro), înregistrând o creștere de 9,1% de la începutul anului, potrivit unui raport transmis de Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF). Intrările nete ale lunii au totalizat 495 milioane lei (105 milioane euro).

Activele nete ale celor 81 de fonduri deschise locale au crescut în luna iulie cu 2,8%, până la 23,1 miliarde RON (4,9 mld euro), în vreme ce creșterea în anul curent a ajuns la 6,9%.

Cele mai performante 5 fonduri deschise, în ultimele 12 luni, au înregistrat randamente anuale nete între 18,3% și 23,3%.

Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 51,8% și 63,6% , obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna iulie 2016).

Fondurile deschise locale au beneficiat în luna iulie de întrări nete de 464 milioane lei (98,2 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (275,2 milioane RON), cele reunite sub categoria “alte fonduri” (161,2 milioane RON), cele diversificate (27,4 milioane RON) și cele de acțiuni (5,9 milioane RON), în vreme ce fondurile cu capital garantat (-4,1 milioane RON) și cele de randament absolut (-1,1 mil RON), au înregistrat ieșiri nete, potrivit AAF.

Activele nete exprimate în lei ale celor 92 de fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna iulie cu 6% comparativ cu luna precedenta, până la 0,83 miliarde lei (0,18 mld euro), creșterea de la începutul anului fiind de 9,7%.

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 3,5% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, au înregistrat în luna raportată întrări nete de 29,8 milioane RON (6,3 mil euro ).

Activele nete ale celor 30 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri și FP) au crescut cu 2,8% în luna iulie, până la 21,8 miliarde RON (4,6 mld euro); fondurile închise locale au avut întrări nete în luna raportată de 0,3 milioane lei (0,07 milioane euro).

Articole recente

Secretarul general al OCDE – la Bucureşti; va avea întâlniri cu oficiali români

Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, se va afla…

32 de secunde ago

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

8 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More