Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzNumărul de poziţii de tip “long” deţinute de fondurile de investiţii pe cotaţiile futures la gaze, la hub-ul de la Amsterdam unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, a crescut pentru a treia săptămână consecutiv, până la cel mai ridicat nivel de după luna octombrie, arată datele publicate miercuri de Intercontinental Exchange Inc. Acest trend scoate în evidenţă faptul că deşi cererea de gaze rămâne limitată, iar Europa a ieşit din sezonul de iarnă cu cele mai mari stocuri din istorie, traderii sunt îngrijoraţi.
Există incertitudini cu privire la continuarea livrărilor de gaze ruseşti prin Ucraina precum şi cu privire la revenirea cererii de gaze în Asia. O iarnă mai rece decât de obicei în Norvegia, principalul furnizor de gaze al Europei, ar declanşa un consum mai mare acasă şi întreruperi neprogramate, contribuie de asemenea la o perspectivă de tip “bull” (- un termen folosit pe piaţa financiară pentru a descrie o perioadă mai lungă de creştere a preţurilor-nr.).
Numărul contractelor de tip “long”, care sunt practic pariuri că preţurile vor creşte, deţinute de managerii de fonduri au crescut cu 3% în săptămâna care s-a încheiat la 26 aprilie, în timp ce numărul contractelor de tip “short” a scăzut.
La hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale au scăzut comparativ cu vârfurile atinse la mijlocul lunii aprilie, însă preţurile sunt în continuare extrem de volatile iar fluctuaţiile mari de preţuri pe parcursul unei singure zi au devenit ceva obişnuit.
Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…
De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…
Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…
Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…
This website uses cookies.
Read More