Banci

Fondurile de investiții sunt o opțiune bună când vrei să-ți înmulțești banii din economii (Banca Transilvania)

Fondurile de investiții sunt o opțiune bună când vrei să-ți înmulțești banii din economii, potrivit informațiilor prezentate de platforma educație financiară FIT: Finanțe pe Înțelesul Tuturor, lansată de Banca Transilvania.

Modul de lucru al unui fond și îndrumarea consultanților te ajută să te disciplinezi când vine vorba de economisit și investit bani.

Un avantaj este că fondurile de investiții sunt deschise și celor cu venituri mai mici, și celor cu venituri mai mari. Prin investiția în fonduri, poți avea randamente mai bune decât în alte forme de investiții (titluri de stat, de exemplu) și ai opțiuni diverse, cu grade de risc potrivite mai multor categorii de investitori.

Și aici, cheia este răbdarea, pentru că, în general, câștigurile vin pe termen mai lung, potrivit FIT.

Fondurile de investiții pot diferi între ele în funcție de politica individuală de investiții. Astfel, conform prospectului fondului, cunoscut de investitor, activele fondului pot fi investite în diferite instrumente financiare, cu un grad mai mic sau mai mare de risc, în diferite proporții, potrivit unui Ghid al Autorității de Supraveghere Financiară. Un administrator poate administra simultan mai multe fonduri de investiții, fiecare dintre acestea putând avea o politică de investiții diferită. Este recomandat să stabiliți care este nivelul de risc pe care sunteți dispus să îl acceptați și să citiți cu atenție prospectul fondului ales. Un fond care investește preponderent în acțiuni are un risc mai mare decât unul care investește în obligațiuni sau unul care investește în instrumente ale pieței monetare, deoarece depinde de volatilitatea piețelor bursiere.

În urma unei investiții comune aferente fondului de investiți, profitul rezultat și, după caz, pierderile, sunt împărțite în mod proporțional în funcție de valoarea investită de către fiecare deponent în parte.

Este important să citiți cu atenție prospectul fondului pentru a afla toate informațiile utile referitoare la strategia investițională și la posibilele riscuri implicate. Investitorii trebui să știe că performanțele trecute nu sunt o garanție a randamentelor viitoare!

Banca Transilvania a lansat inițiativa de educație financiară FIT: Finanțe pe Înțelesul Tuturor. Prin iniţiativa FIT, Banca Transilvania îşi doreşte să contribuie la creşterea nivelului de educaţie financiară în rândul românilor, mai ales în rândul tinerilor, explicând  termeni și expresii legate de bani, pe înțelesul tuturor.

Tot în cadrul Programului FIT, Banca Transilvania a lansat show-ul „De Toți Banii”, o emisiune care aduce la aceeași masă personaje din domenii diverse, cu perspective la fel de diverse despre bani – de la experți financiari la personaje celebre din mediul online. Fiecare episod are în prim plan cate un subiect important din zona finantelor – economisire, credite, investiții etc.

În plus, Banca Transilvania a creat quiz-ul FIT, o serie de întrebări din sfera financiară, care să ne ajute să ne dăm seama ce știm, și mai ales ce nu știm despre bani. Format dintr-o serie de 10 intrebari, randomizate, quiz-ul FIT vizează toate temele importante: economisire, credite, investitii, asigurari, pensii etc.

Prin Programul FIT, Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, îşi doreşte să impacteze cât mai mulţi oameni. Important este că FIT este un proiect recurent și continuu, oamenii având contact frecvent cu informațiile din program.

 

Articole recente

Allianz Life anunţă un atac cibernetic major: Datele personale ale majorităţii clienţilor, furate

Compania americană de asigurări Allianz Life a confirmat sâmbătă că hackerii au furat informaţii personale…

o oră ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu susţine duminică o conferinţă de presă, în contextul scandalului legat de mita dată timp de opt ani unui funcţionar ANAF

Vicepremierul Dragoş Anastasiu susţine duminică, de la ora 17.00, o conferinţă de presă, în contextul…

o oră ago

Qatarul ameninţă că va întrerupe exporturile de gaze LNG în UE, din cauza legii privind sustenabilitatea

Qatarul a ameninţat că va întrerupe livrările de gaze naturale lichefiate (LNG) către Uniunea Europeană,…

2 ore ago

Ursula von der Leyen şi Donald Trump se întâlnesc în Scoţia, pentru discuţii privind un acord comercial UE-SUA

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să discute duminică, în Scoţia, cu preşedintele…

2 ore ago

Israelul anunţă întreruperea operaţiunilor militare în trei zone din Fâşia Gaza

Forţele armate israeliene au anunţat duminică o pauză în activităţile militare în trei zone din…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More