Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuz“Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 94% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB”, menţionează ASF, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, contribuţiile încasate în luna februarie 2025 au fost în valoare de 1,79 miliarde lei, în timp ce contribuţia medie a fost 428 lei.
La finalul lunii februarie, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 105,01 miliarde de lei, respectiv 66,6%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 36,72 miliarde de lei (23,3%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 7,24 miliarde de lei (4,6% din total active).
ASF precizează că fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.319.222 participanţi în februarie 2025.
În cadrul Pilonului II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.
Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…
De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…
Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…
Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…
This website uses cookies.
Read More