Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuz“Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 93% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB.”, menţionează ASF, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, contribuţiile încasate în luna aprilie 2025 au fost în valoare de 1,83 miliarde lei, în timp ce contribuţia medie a fost 403 lei.
La finalul lunii aprilie, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 106,64 miliarde de lei, respectiv 66,5%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 36,54 miliarde de lei (22,8%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 7,05 miliarde de lei (4,4% din total active).
ASF precizează că fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.341.812 participanţi în aprilie 2025.
În cadrul Pilonului II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.
Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită vineri de premierul britanic Keir Starmer, în…
Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a…
Autorităţile americane au arestat 475 de muncitori de la o fabrică a concernului auto sud-coreean…
Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro…
Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său…
Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…
This website uses cookies.
Read More