“Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 94% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB.”, menţionează ASF, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, contribuţiile încasate în luna mai 2025 au fost în valoare de 1,95 miliarde lei, în timp ce contribuţia medie a fost 430 lei.
La finalul lunii mai, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 108,6 miliarde de lei, respectiv 65,3%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 39,48 miliarde de lei (23,8%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 6,84 miliarde de lei (4,1% din total active).
ASF precizează că fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.347.560 participanţi în mai 2025.
În cadrul Pilonului II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.