Auto

Ford amână reluarea producţiei în America de Nord din cauza îngrijorărilor provocate de coronavirus

Constructorul auto Ford Motor Co a anunţat marţi că a decis să-şi amâne planul care viza repornirea unor uzine din America de Nord la începutul lunii aprilie, din cauza îngrijorărilor cu privire la siguranţa angajaţilor în contextul pandemiei de coronavirus, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Pentru a genera lichidităţi, al producător auto din SUA a informat săptămână trecută că intenţionează să reia producţia la cinci fabrici din America de Nord încă din 6 aprilie. Marţi, însă, Ford a precizat că a decis să amâne, pentru a doua oară, data la care va fi reluată producţia, urmând ca noua dată să fie anunţată ulterior.

“Sănătatea şi siguranţa angajaţilor, dealerilor, clienţilor, partenerilor şi comunităţilor noastre rămâne principala noastră prioritate”, a declarat preşedintele pentru operaţiunile Ford din America de Nord, Kumar Galhotra.

În pofida amânării, Ford intenţionează să redeschidă uzina de la Ypsilanti, Michigan, în săptămâna care se încheie la 20 aprilie pentru a putea să înceapă să producă ventilatoare mecanice în parteneriat cu GE Healthcare.

Rivalul Fiat Chrysler Automobiles NV a anunţat săptămâna trecută că intenţionează să reia producţia în America de Nord la data de 13 aprilie. În schimb, grupul General Motors Co şi-a închis uzinele pentru o perioadă nedeterminată urmând să reia producţia atunci când acest lucru va fi sigur.

În România, angajaţii fabricii Ford de la Craiova au intrat în şomaj tehnic începând din 19 martie şi vor beneficia de o indemnizaţie de 78% din salariul de bază, după ce conducerea grupului a luat decizia de a suspenda temporar, din 19 martie, producţia la principalele fabrici din Europa.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o linie completă de autoturisme, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate marca Ford şi vehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi urmăreşte să ocupe poziţii de top în domeniul electrificării, vehiculelor autonome şi soluţiilor de mobilitate. Compania are aproximativ 190.000 de angajaţi, la nivel mondial.

În Europa, Ford produce, vinde şi deserveşte vehiculele marca Ford pe 50 de pieţe individuale, având aproximativ 46.000 de angajaţi în unităţile proprii şi în asocierile în participaţie consolidate şi aproximativ 61.000 de angajaţi, dacă includem şi societăţile neconsolidate. 

Articole recente

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

30 de minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

32 de minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

39 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

43 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

48 de minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

51 de minute ago

This website uses cookies.

Read More