Afaceri

Forest Stewardship Council (FSC) încheie dezasocierea de HS Timber Group

  • Forest Stewardship Council a acceptat planul de acțiune al HS Timber Group pentru un lanț de aprovizionare sigur

  • Compania a implementat un plan complex de acțiune pentru un lanț de aprovizionare sigur și sustenabil, care depășește cu mult toate cerințele legale

  • HS Timber Group este un actor responsabil în industria lemnului și pionier în sistemele de trasabilitate a lemnului și sprijină în mod activ silvicultura durabilă

 

Astăzi, 2 noiembrie 2021, Forest Stewardship Council (FSC®) și-a anunțat decizia de a pune capăt dezasocierii de HS Timber Group. O analiză cuprinzătoare a operațiunilor HS Timber Group de către o echipă de auditori independenți a condus la această decizie. HS Timber Group este foarte mulțumit de rezultatul final al acestui proces lung și intensiv desfășurat într-un cadru public, potrivit unui comunicat al companiei.

Din ianuarie 2017, HS Timber Group a implementat un plan de acțiune pentru un lanț de aprovizionare sustenabil și sigur în România, care depășește cu mult toate cerințele legale. Planul se bazează în mare măsură pe un grad ridicat de transparență. Compania a dezvoltat un Sistem Due Diligence (DDS) strict, bazat pe analize de risc, verificarea strictă a tuturor documentelor de origine, precum și verificări la fața locului pentru lemnul pe care îl achiziționează. Prin toate aceste măsuri, compania a răspuns condițiilor FSC de a lua măsuri suplimentare pentru a aborda provocările asociate lanțurilor sale de aprovizionare din Europa de Est.

În decembrie 2020, FSC a autorizat Soil Association Certification Limited să efectueze o verificare independentă de către terți a HS Timber Group, pentru a evalua conformitatea companiei cu Condițiile Cadru ale FSC.

Verificarea independentă a combinat analiza evaluării documentare, verificarea pe teren, auditurile la fața locului, precum și interviurile cu angajații HS Timber Group și un proces de consultare a părților interesate. Raportul confirmă evoluțiile tangibile și semnificative ale operațiunilor HS Timber Group și a recunoscut eforturile companiei de a asigura un lanț de aprovizionare sustenabil și sigur.

Încă din aprilie 2017, compania a lansat propriul sistem de monitorizare GPS Timflow, ce urmărește fiecare camion care livrează bușteni din România la fabricile de cherestea HS Timber Productions și verifică de unde provine lemnul (www.timflow.com).

Timflow este obligatoriu pentru toate camioanele care intră în fabricile de cherestea HS Timber Productions și integrează caracteristici de securitate, cum ar fi coordonatele GPS ale punctului de încărcare, traseul transportului, documentația privind lemnul și fotografiile încărcăturii camionului la locul de încărcare – din toate unghiurile camionului. Toate aceste informații sunt accesibile publicului în orice moment la www.timflow.com, lucru unic în industria europeană a lemnului.

A fost stabilit un dialog continuu cu părțile interesate în cauză și cu FSC, care s-a încheiat acum prin decizia consiliului de a pune capăt dezasocierii de HS Timber Group.

 

 

 

Articole recente

ANAF și „punctul orb” al cripto: De ce România are nevoie de reguli clare, evaluare corectă a riscurilor și reformă fiscală (Sorin Niță)

Autor: Sorin Cristian Niță, Asist. Univ. Dr., Academia de Studii Economice — un policy brief…

12 minute ago

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

o oră ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

2 ore ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

2 ore ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

3 ore ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More