International

Forţele americane desfăşoară patru nave militare la est de Taiwan, înaintea vizitei lui Nancy Pelosi

Patru nave de război americane, printre care un portavion, au fost poziţionate la est de Taiwan în cadrul unor desfăşurări de ”rutină”, înaintea apropiatei vizite la Taipei a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, în pofida avertismentelor transmise de China, informează Reuters şi AFP.

Portavionul USS Ronald Reagan a traversat Marea Chinei de Sud şi se află în prezent la est de Taiwan şi la sud de Japonia. Nava este însoţită de crucişătorul USS Antietam şi de distrugătorul USS Higgins, potrivit Agerpres.

”Deşi ele pot răspunde la orice eventualitate, acestea sunt desfăşurări normale, de rutină”, a declarat un reprezentant al US Navy.

El a adăugat că în zonă se află şi nava amfibie de asalt USS Tripoli, în cadrul desfăşurării din portul San Diego (California) începute în această regiune la începutul lunii mai.

Nancy Pelosi, o critică vehementă a politicii Beijingului, este aşteptată să sosească în cursul zilei de marţi la Taipei.

China a avertizat marţi că Statele Unite vor fi ”răspunzătoare” pentru această vizită şi că ele vor trebui să ”plătească preţul”.

”Statele Unite vor purta în mod sigur răspunderea (pentru consecinţe) şi vor trebui să plătească preţul pentru atingerea adusă suveranităţii şi securităţii Chinei”, a declarat Hua Chunying, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, într-o conferinţă de presă.

Ministerul Apărării taiwanez a anunţat că va desfăşura în mod corespunzător forţe ca reacţie la ”ameninţările inamicului”, în contextul sporirii tensiunilor cu Beijingul.

Nivelul de alertă în Taiwan a fost ”consolidat” de marţi dimineaţă până joi la prânz, a relatat agenţia de presă oficială taiwaneză CNA, citând surse anonime.

Începând de săptămâna trecută, forţele armate chineze au efectuat diverse exerciţii în Marea Chinei de Sud, Marea Galbenă şi Golful Bohai.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

o oră ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

2 ore ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

2 ore ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

2 ore ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

2 ore ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More