International

Forţele armate taiwaneze au efectuat o simulare de luare de ostatici în cadrul unor manevre militare

O simulare de luare de ostatici a avut loc sâmbătă în Taiwan, în oraşul de coastă Kaohsiung, cu ocazia unor manevre militare şi implicând nave de patrulare, informează AFP, potrivit Agerpres.

Membri ai pazei de coastă, ai armatei, poliţiei şi serviciilor aeropurtate participau la exerciţiul din portul oraşului, în sudul insulei, în timp ce se auzea muzică de film de acţiune, precum şi elemente de relatare a atacului.

“Aici paza de coastă (a Taiwanului)! Opriţi motorul imediat! Vom urca la bord şi vom inspecta nava voastră!”, se putea auzi din difuzor.

La finalul exerciţiului de simulare, membrii forţelor de securitate au salutat-o pe preşedinta Tsai Ing-wen, aflată pe chei.

“Toţi cei care au participat la exerciţiul de astăzi sunt apărători de primă linie ai ţării noastre. Vreau din nou să subliniez că trebuie să ne întărim pentru a garanta pacea în strâmtoarea Taiwan”, a declarat Tsai Ing-wen, într-un scurt discurs.

“Cu cât mai uniţi suntem, cu atât suntem mai în siguranţă. Cu cât mai sigur este Taiwanul, cu atât mai sigură va fi lumea”, a declarat ea.

Insula organizează frecvent exerciţii militare, într-un context de presiuni militare şi politice în creştere din partea Beijingului, care iau forma unor incursiuni aeriene cu avioane de luptă din partea Chinei comuniste în zona de apărare aeriană a Taiwanului, tot mai frecvente de la sosirea la putere a preşedintei Tsai Ing-wen, în 2016.

Beijingul consideră insula democratică autonomă Taiwan ca făcând parte din teritoriul său şi a promis că o va recuceri într-o zi, cu forţa dacă va fi necesar, revendicare contestată de preşedinta taiwaneză.

În aprilie, China comunistă a întreprins timp de trei zile exerciţii militare pentru a simula o blocadă a insulei ca reacţie la o întrevedere în California între Tsai şi preşedintele Camerei americane a Reprezentanţilor, republicanul Kevin McCarthy.

În august 2022, Beijingul a întreprins patru zile de manevre cu tiruri reale în jurul apelor teritoriale ale Taiwanului. Unele exerciţii s-au derulat în largul oraşului portuar Kaohsiung.

Articole recente

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

2 ore ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

2 ore ago

SUA avertizează că radiouri ascunse ar putea fi încorporate în infrastructura autostrăzilor alimentate cu energie solară

Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…

2 ore ago

Incident cu drone în Polonia: Putin încearcă “să ne testeze unitatea”, afirmă Kaja Kallas

Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…

2 ore ago

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

2 ore ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More