International

”Forţele care au dus la asaltul asupra Capitoliului acţionează şi în prezent”, avertizează Biden

“Forţele care au dus la asaltul asupra Capitoliului (la 6 ianuarie 2021) acţionează şi în prezent”, a spus Joe Biden vineri, în contextul în care o comisie parlamentară de anchetă l-a acuzat pe fostul preşedinte Donald Trump pentru rolul său în această zi care a zguduit America, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Este important ca americanii să înţeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat şi să înţeleagă că forţele care au dus la asaltul asupra Capitoliului acţionează şi în prezent”, a spus preşedintele american, aflat în vizită la Los Angeles.

“Este vorba despre democraţia noastră. Trebuie să ne protejăm democraţia”, a spus Joe Biden.

“Trebuie să recunosc, nu credeam că va fi o provocare atât de directă”, a recunoscut el, spunând că “bătălia pentru sufletul Americii a fost departe de a fi câştigată”.

“Putem să ne aliem, democraţi şi republicani, pentru a interzice oricui să pună cuţitul la gâtul democraţiei noastre”, a mai spus Joe Biden.

O comisie parlamentară de anchetă, evitată şi criticată de imensa majoritate a Partidului Republican, a făcut publice primele concluzii joi seară, în cursul unei audieri transmise în direct de multe posturi de televiziune, dar nu de Fox News.

Membrii săi – şapte democraţi şi doi republicani – au estimat că asaltul asupra Capitliului a fost “punctul culminant al unei tentative de lovitură de stat” şi au subliniat că Donald Trump s-a aflat în centrul acestui complot.

Acest grup de aleşi a audiat peste 1.000 de martori, printre care doi copii ai fostului preşedinte, şi a trecut prin 140.000 de documente pentru a face lumină asupra acţiunilor şi gesturilor precise ale lui Donald Trump înainte, în cursul şi după acest eveniment.

Articole recente

Audit al Curții de Conturi la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, pentru verificarea derulării contractului de achiziție a ramelor Coradia Stream

Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…

21 de minute ago

ANALIZĂ XTB: Recorduri istorice pentru aur în această toamnă. Piața este susținută de nevoia investitorilor de siguranță

Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…

30 de minute ago

Ucraina/ Starlink a căzut pe toată linia frontului în mijlocul întreruperii globale a serviciului de internet

Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…

34 de minute ago

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

o oră ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More