Comunicate de presa

FORUM – CARIERĂ ÎN INDUSTRIA ENERGETICĂ 2023

În perioada 8-14 mai 2023, a avut loc evenimentul Forum: Carieră în industria energetică, organizat de Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni, în parteneriat cu Facultatea de Energetică. Particularitatea evenimentului de anul acesta îl reprezintă multitudinea locațiilor alese de organizatori, acesta desfășurându-se în incinta Bibliotecii Centrale a Universității Politehnica din București, Laboratorul de Tehnica Tensiunilor Înalte, Facultatea de Energetică și locații ale partenerilor.

Nu angajăm simpli candidați pentru un job, ci persoane ce pot dezvolta o carieră de success…”, a fost mesajul transmis de Alexandra Lupu – Talent Acquisition Specialist la Schneider Electric, centralizează ideea în jurul căreia s-a dezvoltat evenimentul Forum: Carieră în industria energetică, ediția 2023.

În prima zi a evenimentului, s-a acordat o atenție deosebită Facultății de Energetică, în cadrul căreia a avut loc festivitatea oficială de deschidere, loc în care s-au reunit speakeri reprezentanți din industrie și mediul universitar: Horia Necula – Prorector Universitatea Politehnica București, Diana Robescu – Decan Facultatea de Energetică,  Mircea Bițoiu – Președinte AIEE – Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni, Cătălin Niță – Director Executiv Federația Patronală Petrol și Gaze, Silvia Vlăsceanu – Director Executiv HENRO – Asociația Producătorilor de Energie Electrica, Ciprian Diaconu – Președinte Comitetul Național Român CIGRE. Ziua s-a încheiat cu prezentarea practicii studențești, susținută de domnul prodecan Ion Triștiu.

Mesajul general al speakerilor din deschidere poate fi rezumat de observația lui Cătălin Niță: “Este locul și momentul potrivit, aveți oportunități nenumărate să reușiți să faceți ce vă place.

În zilele de marți și miercuri, 9-10 mai 2023, participanții au avut ocazia să urmărească prezentările companiilor, să interacționeze cu reprezentații acestora la standuri și în pauzele de networking.  Prin intermediul partenerilor evenimentului, precum: Rompetrol, Nucleareletrica, PNE, OMV Petrom, Volt, Schneider Electric, Enel, Distribuție Energie Electrică România s-a acoperit o gamă variată de specializări din domeniul energetic.

Fiecare dintre reprezentanții companiilor de top s-a apropiat de studenți, oferindu-le sfaturi atât în ceea ce privește cariera, cât și viața personală. Au fost deschiși, împărtășindu-și experiența și oferind îndrumări prețioase pentru dezvoltarea profesională și personală a tinerilor.

Joi, 11 mai , a fost o zi deosebită, nu doar datorită workshop-urilor susținute de o parte din partenerii Gold: OMV Petrom, Schneider Electric, Volt, Enel, Rompetrol, ci și datorită locației alese pentru desfășurarea evenimentului, și anume: Laboratorul de Tehnică a Tensiunilor Înalte al Facultății de Energetică. Particularitatea acestei locații speciale a adus o contribuție semnificativă la calitatea evenimentului, oferind tinerilor ingineri energeticieni o oportunitate unică de a se apropia mai mult de industrie. Acest aspect a adăugat un plus de valoare și a generat un mediu propice pentru dezvoltarea profesională a participanților.

Ziua de vineri a constituit un moment unic. Întreaga zi a fost dedicată lansării primului Centru de Exploatare a Energiei din Europa, inițiată de partenerii de la Nuclearelectrica. Acest eveniment a fost organizat de o echipă care a inclus și voluntari din cadrul Asociației Inginerilor Energeticieni și Electricieni, care și-au adus contribuția valoroasă la desfășurarea acestei lansări.

În ultimele două zile, evenimentul a oferit participanților oportunitatea deosebită de a participa la vizite tehnice la importante obiective energetice din țară, precum centrala fotovoltaică din Berceni și stația Electrică 110/20 kV Chitila, organizată de Enel, dar și la barajul Bicaz. Participanții au avut ocazia de a explora și de a înțelege mai bine infrastructura și proiectele relevante din domeniul energetic al țării.

Evenimentul Forum: Carieră în Industria Energetică este esențial în contextul industriei, fiind un răspuns la cererea tot mai mare de resurse umane de pe piața muncii, precum și la nevoia tinerilor de a se expune în fața marilor companii și de a înțelege necesitățile actuale ale industriei, după cum reiese și din mesajele transmise de reprezentanții companiilor.

Ați făcut un pariu câștigător în momentul în care ați ales să urmăriți cariera de inginer. Ingineria nu este o carieră ușoară, însă acest lucru nu trebuie să descurajeze pe nimeni. Faptul că ingineria se află într-o continuă dezvoltare, o face și mai interesantă și provocatoare”, a declarat Radu Vasile.

La evniment au participat 380 de participanți, peste 100 reprezentanți ai companiilor, peste 50 de voluntari în organizare,  21 de companii participante, 8 parteneri media, 11 asociații partenere, 5 workshop-uri, 11 standuri, 2 vizite tehnice, 16 prezentări ale companiilor, 8 pauze de networking și multe ore de pregătire.

Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni este o organizație profesională, neguvernamentală, nonprofit, apolitică, independentă, cu personalitate juridică, înființată în anul 2022. Scopul Asociației este de a contribui la creșterea rolului inginerilor din domeniul energetic și electric, în vederea dezvoltării și modernizării sistemului energetic, pilon al dezvoltării economiei. AIEE promovează principiile dezvoltării durabile ale sistemului energetic și asigură cadrul instituțional, material și social adecvat de manifestare a membrilor săi.

Articole recente

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

3 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

3 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

4 ore ago

Bujduveanu: Transferul unei parcele din Piața Revoluției la MAI, retras de pe ordinea de zi a CGMB

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că retrage proiectul privind transferul unei suprafețe…

4 ore ago

Atac cibernetic declarat împotriva Naval Group: Constructorul de nave de război denunţă o “tentativă de destabilizare”

Constructorul de nave şi submarine francez Naval Group a fost, se pare, vizat de un…

4 ore ago

ANRE declanșează acțiuni de control privind plata compensațiilor către consumatori pentru nerespectarea indicatorilor de performanță

ANRE a dispus inițierea unei acțiuni de control la operatorii de distribuție concesionari, în ceea…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More