Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFosta şefă a guvernului scoţian Nicola Sturgeon a fost arestată în cadrul unei anchete cu privire la finanţele formaţiunii sale politice, Partidul Naţional Scoţian (SNP), relatează AFP, Reuters şi dpa.
Poliţia scoţiană a indicat că “duminică, 11 iunie, o femeie în vârstă de 52 de ani a fost arestată ca suspect în legătură cu o anchetă ce are loc asupra finanţelor SNP”.
Potrivit BBC şi agenţiei PA, citate de Agerpres, este vorba de Nicola Sturgeon.
Soţul ei, Peter Murrell, a fost şi el reţinut timp de câteva ore la începutul lui aprilie în cadrul acestei anchete, împreună cu “trezorierul” SNP din acel moment, Colin Beattie. Amândoi au fost eliberaţi fără a fi puşi sub acuzare.
Poliţia a mai anunţat că au avut loc percheziţii la o serie de proprietăţi, inclusiv la locuinţa celor doi soţi, precum şi la sediul SNP din Edinburgh.
Ancheta vizează soarta a peste 600.000 de lire sterline strânşi de susţinătorii independenţei Scoţiei în 2017.
După opt ani la conducerea Scoţiei şi 15 ani în funcţii de răspundere în executivul local, Nicola Sturgeon şi-a anunţat demisia la jumătatea lunii februarie, spre surprinderea generală, explicând că nu mai are energie. Retragerea liderei carismatice, aflată în prim-planul mişcării secesioniste, a slăbit partidul, ieşit divizat din campania internă, care a dus la numirea ca premier a lui Humza Yousaf.
La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…
Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…
O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…
Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…
6 din 10 români cred că statul ar trebui să intervină mai mult în economie,…
Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…
This website uses cookies.
Read More