International

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, apropiat al lui Putin, a fost spitalizat pentru ‘epuizare severă’

Fostul cancelar federal german Gerhard Schroeder, criticat pentru legăturile sale cu preşedintele rus Vladimir Putin, suferă de ‘burnout sever’, care a determinat spitalizarea lui, a anunţat marţi avocatul său pentru AFP, potrivit Agerpres.

Chemat să depună mărturie în faţa unei comisii de anchetă la mijlocul lui ianuarie, fostul lider social-democrat îşi anulase prezenţa. Parlamentarii au fixat atunci o nouă audiere pe 7 martie, însă el nu va putea “în niciun caz” să fie prezent, potrivit avocatului său Hans-Peter Huber.

Gerhard Schroeder, 80 de ani, suferă de o “profundă epuizare”, precum şi de “o lipsă masivă de energie asociată, între altele, cu probleme de concentrare”, a precizat avocatul său pe baza unui raport medical elaborat în atenţia unei comisii a parlamentului landului Mecklenburg-Pomerania Inferioară, în nordul Germaniei.

Această comisie anchetează asupra construirii gazoductului Nord Stream 2 între Rusia şi Germania în Marea Baltică, în special sub eventuala influenţă politică şi financiară a Rusiei asupra guvernului acestui land unde avea punctul terminus gazoductul.

Gerhard Schroeder, care a condus Germania din 1998 până în 2005, legase la începutul anilor 2000 o amiciţie cu preşedintele rus, pe care îl calificase în 2004 drept “democrat perfect”.

El a fost foarte implicat în cadrul societăţii Nord Stream care administra gazoductele dintre Rusia şi Germania. Explozii, a căror origine rămâne neclară, au avut loc la aceste gazoducte în septembrie 2022, urmate de enorme scurgeri din Nord Stream 1 şi 2 în Marea Baltică.

Spre deosebire de majoritatea foştilor lideri europeni prezenţi – înainte de declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei la sfârşitul lui februarie 2002 – în structurile de conducere ale companiilor ruse, Schroeder a întârziat să demisioneze din diversele sale funcţii.

Fostul lider, mentor al actualului cancelar federal Olaf Scholz şi predecesor al Angelei Merkel, a sfârşit prin a părăsi consiliul de administraţie al companiei petroliere Rosneft şi a declarat că renunţă să intre în cel al gigantului gazier Gazprom.

Gerhard Schroeder, care nu a condamnat niciodată în mod explicit războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a rămas fără o parte dintre avantajele sale de fost cancelar federal, care i-au fost retrase, şi a fost abandonat de anturajul său, chiar dacă partidul său a renunţat să-l expulzeze din rândurile sale.

În mai 2023, el a fost aspru criticat pentru că participase, cu mai mulţi membri ai extremei drepte, la o recepţie la ambasada Rusiei pentru celebrarea victoriei Armatei Roşii asupra Germaniei naziste.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

6 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

7 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

7 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More