International

Fostul director CIA John Brennan şi fostul director FBI James Comey, vizaţi de anchete FBI (presă)

FBI a lansat anchete penale împotriva fostului director CIA John Brennan şi a fostului director FBI James Comey, a informat marţi Fox News Digital, citând surse din cadrul Departamentului de Justiţie al SUA, relatează miercuri Reuters, potrivit Agerpres.

Anchetele se referă la presupuse abateri legate de investigaţii guvernamentale privind acuzaţiile de ingerinţă a Rusiei în alegerile din SUA din 2016, în care preşedintele Donald Trump a învins-o pe fostul secretar de stat Hillary Clinton, precizează Fox News Digital.

CIA şi Departamentul de Justiţie nu au făcut declaraţii imediate. FBI a refuzat să comenteze. Reuters nu a verificat din surse independente informaţiile.

Amploarea anchetelor penale împotriva lui Brennan şi Comey este neclară. Directorul CIA, numit de Trump, John Ratcliffe, a recomandat în cazul lui Brennan, care a ocupat acest post în timpul administraţiei Barack Obama, să facă obiectul unei posibile urmăriri penale, arată sursa citată.

O anchetă penală nu duce obligatoriu la acuzaţii. Brennan nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii. Comey nu a putut fi contactat imediat.

“Mă bucur să văd că Departamentul de Justiţie deschide această anchetă”, a declarat Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, într-un interviu pentru emisiunea “Jesse Watters Primetime” de la Fox News.

Anchetele vizează doi foşti oficiali care au provocat furia lui Trump şi a susţinătorilor săi pentru rolul lor în investigarea ingerinţei Rusiei în alegerile din 2016.

Comey a condus FBI în momentul în care autorităţile au început o anchetă penală în 2016 privind o posibilă coordonare între campania lui Trump şi guvernul rus pentru a influenţa alegerile. Trump l-a concediat pe Comey în 2017, la începutul primului său mandat, după ce Comey a confirmat public că Trump era investigat.

Ancheta a fost apoi preluată de fostul procuror special Robert Mueller, care nu a găsit nicio dovadă a unei legături între campania lui Trump din 2016 şi Rusia.

Trump a criticat în repetate rânduri ancheta timp de ani de zile şi a respins-o în mod repetat drept o “farsă a Rusiei”.

Brennan se afla la conducerea CIA când serviciile de informaţii americane au afirmat, într-un raport publicat în ianuarie 2017, că preşedintele rus Vladimir Putin a încercat să influenţeze votul american din 2016 în favoarea lui Trump.

O analiză publicată săptămâna trecută de CIA a constatat nereguli în realizarea raportului din 2017, dar nu a contestat concluzia sa principală.

Informaţia publicată de Fox News despre anchete a apărut în contextul în care importanţi oficiali din FBI şi Departamentul de Justiţie s-au confruntat cu critici online din partea unor susţinători ai lui Trump după ce aceştia au concluzionat că nu există dovezi care să susţină teoriile conspiraţiei despre moartea în închisoare a finanţatorului Jeffrey Epstein, acuzat de trafic sexual cu minori.

Articole recente

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

53 de minute ago

UE ar putea renunţa la gazele ruseşti peste un an, susţine secretarul american al Energiei

Uniunea Europeană ar putea abandona gazele ruseşti în următoarele şase până la 12 luni, prin…

57 de minute ago

Bolojan: Proiectele spitalelor ce nu mai pot fi finanţate prin PNRR, mutate pe fonduri din Programul Sănătate

Proiectele spitalelor care nu mai pot fi finanţate prin PNRR vor fi mutate pe fonduri…

o oră ago

Constructorii auto presează Bruxelles-ul să regândească interdicţia vânzării de automobile cu motoare pe combustie din 2035

Cei mai mari constructori europeni de automobile se întâlnesc vineri cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula…

o oră ago

Connections își menține obiectivul de creștere a veniturilor cu aproximativ 20% pentru întreg anul 2025

Connections, companie de tehnologie listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București (simbol bursier…

2 ore ago

Catalizator – Expoziția care aduce în prim-plan viitorul artei românești

Cei mai talentați 50 de tineri artiști români pot fi descoperiți la Teatrul Național „I.L.…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More