International

Fostul hacker angajat la Twitter şi ulterior concediat acuză muşamalizarea breşelor de securitate ale reţelei de socializare

Fostul şef de securitate al Twitter, Peiter Zatko, a acuzat această reţea de socializare că a disimulat vulnerabilităţi ale sistemului său de protecţie şi a minţit despre măsurile sale împotriva conturilor false, relevă o plângere dezvăluită marţi de Washington Post şi CNN, relatează AFP.

Într-un document de 84 de pagini adresat luna trecută organismului american de reglementare bursieră (SEC) ministerului american al justiţiei (DOJ) şi autorităţii americane pentru concurenţă (FTC), autorul plângerii denunţă ”deficienţe grave şi şocante, ignoranţă voluntară şi ameninţări la adresa securităţii naţionale şi a democraţiei”, potrivit Agerpres.

Twitter a reacţionat printr-un comunicat în care afirmă că această plângere este ”plină de incoerenţe şi imprecizii” şi asigură că securitatea şi protecţia datelor se numără printre priorităţile sale.

Compania denunţă în plus oportunismul fostului ei angajat care caută ”să aducă prejudicii Twitter, clienţilor şi angajaţilor săi”.

În acel document Peiter Zatko face referire la servere învechite, la programe vulnerabile în faţa atacurilor informatice şi la manageri care încearcă să muşamalizeze numeroasele tentative de piratare atât faţă de autorităţi cât şi faţă de consiliul de administraţie al companiei.

El mai afirmă că Twitter privilegiază creşterea numărului său de utilizatori în faţa combaterii spamurilor şi a boţilor şi consideră o minciună un mesaj în care directorul executiv al platformei, Parag Agrawal, asigura în luna mai că reţeaua de socializare face totul pentru a identifica şi elimina spamurile cât mai repede posibil.

Problema conturilor false se află în centrul bătăliei judiciare dintre Twitter şi miliardarul Elon Musk, acesta din urmă acuzând de mai multe ori reţeaua de socializare că minimalizează proporţia conturilor false, care ar reprezenta circa 5% din total.

Musk invocă acest argument pentru a justifica abandonarea la începutul lunii iulie a proiectului său de a cumpăra Twitter pentru suma de 44 de miliarde de dolari, încercând astfel să evite plata compensaţiilor pentru ruperea contractului.

Potrivit Washington Post şi CNN, comitetul de informaţii din Senatul american doreşte să-l audieze pe Peiter Zatko cu privire la acuzaţiile formulate.

Fost hacker cunoscut sub pseudonimul ‘Mudge’, Peiter Zatko a fost angajat în anul 2020 de fondatorul şi fostul director general al Twitter, Jack Dorsey, după ce a piratat conturile a numeroase personalităţi, inclusiv Joe Biden, Barack Obama, Elon Musk, Jeff Bezos, Kim Kardashian, etc.

El a fost concediat anul acesta în ianuarie pe motivul ”leadershipului ineficient şi rezultatelor slabe” în activitatea sa, potrivit Twitter.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

24 de minute ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

26 de minute ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

o oră ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

o oră ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

o oră ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More