International

Fostul ministru Kemi Badenoch îşi anunţă la rândul său candidatura la succesiunea lui Boris Johnson

Fostul ministru britanic al egalităţii Kemi Badenoch şi-a adăugat sâmbătă candidatura pe lista aspiranţilor la succesiunea premierului Boris Johnson în fruntea Partidului Conservator, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Kemi Badenoch este unul dintre cei aproape 60 de membri ai Parlamentului care au demisionat în această săptămână din guvern pentru a-l forţa pe Boris Johnson să plece.

Acesta a declarat totuşi că va rămâne în fruntea guvernului până când succesorul său va fi desemnat, un proces care ar putea dura luni de zile.

Într-un articol publicat în ziarul The Times, Kemi Badenoch a făcut apel la schimbare şi a declarat că opinia publică britanică este “epuizată de platitudini şi retorica goală”.

În calitate de ministru al egalităţii, Kemi Badenoch a fost criticată de membrii comitetului consultativ LGBT+ al guvernului pentru întârzierile în interzicerea “terapiilor de conversie”.

Un calendar pentru cursa de desemnare a noului lider al Partidului Conservator este aşteptat luni, iar câştigătorul va fi învestit la conferinţa anuală a acestei formaţiuni la începutul lui octombrie.

Fostul ministru de finanţe Rishi Sunak, a cărui demisie de marţi seară a declanşat o cascadă de alte demisii, se află printre favoriţii la obţinerea şefiei conservatorilor.

Anunţul candidaturii sale a obţinut susţinerea imediată a mai multor deputaţi. El este de asemenea candidatul preferat al membrilor Partidului Conservator, dintre care un sfert îi sunt favorabili, potrivit unui ultim sondaj.

Sunak este urmat de ministrul de externe Liz Truss, care este susţinută de 21% dintre membrii partidului, apoi de ministrul apărării Ben Wallace, cu 12%, potrivit sondajului Opinium pentru Channel 4 News. Nici Liz Truss şi nici Ben Wallace nu şi-au depus încă oficial candidaturile.

Deputatul conservator Tom Tugendhat şi procuroarea generală Suella Braverman şi-au anunţat de asemenea oficial candidaturile.

Fostul ministru al sănătăţii şi al afacerilor externe Jeremy Hunt, care a pierdut împotriva lui Boris Johnson în 2019, e “practic sigur” că va candida, a declarat o sursă apropiată de Hunt pentru media britanice.

Articole recente

Un atac ucrainean întrerupe alimentarea cu energie electrică în regiunea Zaporizhzhia controlată de Rusia

Un atac ucrainean cu drone, care a avut loc marți noaptea, a întrerupt alimentarea cu…

7 minute ago

Acțiunile SoftBank Group scad cu peste 9%, pe fondul declinului acțiunilor din sectorul tehnologic asiatic

Acțiunile SoftBank Group au scăzut cu până la 9,17% miercuri, conducând pierderile pe piețele tehnologice…

10 minute ago

Bloomberg: După ce l-a sunat pe Putin, Trump a vorbit cu Viktor Orban să-l întrebe de ce se opune aderării Ucrainei la UE

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a sunat luni pe Viktor Orban, după discuţiile cu preşedintele ucrainean…

16 minute ago

Cine este Larry Ellison, mogulul tehnologic care vine tare din urmă şi l-ar putea detona pe Elon Musk în clasamentul miliardarilor?

Deşi rămâne încă ferm pe primul loc în clasamentul mondial al miliardarilor, Elon Musk este…

25 de minute ago

Ministerul Muncii propune o serie de norme tranzitorii cu privire la detașările și transferurile funcționarilor publici (proiect)

Suspendarea plății pensiei pentru funcționarii publici pe perioada menținerii în activitate peste vârsta standard de…

56 de minute ago

SUA: Casa Albă și-a lansat contul de TikTok

Casa Albă și-a lansat marți contul de TikTok, în timp ce rețeaua socială rămâne sub…

59 de minute ago

This website uses cookies.

Read More