International

Fostul preşedinte chinez Hu Jintao, escortat spre ieşire în timpul închiderii congresului Partidului Comunist Chinez

Fostul preşedinte Hu Jintao a fost escortat spre ieşire sâmbătă, în timpul ceremoniei de închidere a congresului Partidului Comunist, au constatat jurnaliştii AFP.

Incidentul, foarte neobişnuit, nu a fost explicat, nici semnalat de media de stat, şi orice referire la numele său pare a fi cenzurată pe internetul din China.

 

Părând slăbit, bărbatul în vârstă de 79 de ani, care a fost preşedintele Chinei între 2003 şi 2013, a fost îndemnat de angajaţi să se ridice de pe locul pe care se afla, aflat alături de cel al lui Xi Jinping, în primul rând al Palatului Poporului.

Un angajat încearcă să-l prindă de braţ pe fostul preşedinte de 79 de ani, dar aceasta a refuzat. Angajatul încearcă apoi să-l ridice de subsuori, dar predecesorul lui Xi Jinping continuă să reziste, potrivit AFP.

Hu Jintao încearcă în acel moment să ridice o serie de documente de pe pupitrul său, care par să-i aparţină numărului unu chinez, Xi Jinping, care le ţine cu fermitate.

Urmează apoi o conversaţie de circa un minut între angajat şi Hu Jintao.

Cel din urmă se lasă în cele din urmă convins să plece, vizibil împotriva voinţei sale. Ţinut de braţ, fostul preşedinte este escortat spre ieşire.

Nicio explicaţie oficială nu a fost furnizată, notează AFP.

Când se ridică, Hu Jintao are un ultim scurt schimb de cuvinte cu Xi Jinping, care îi răspunde fără a-l privi, şi cu premierul Li Keqiang, pe care îl loveşte amical pe umăr. Asistenţa asistă impasibilă la întreaga scenă.

Hu Jintao a surprins la deschiderea congresului duminica trecută, părând îmbătrânit şi cu părul complet alb.

Această scenă a avut loc la puţin timp după intrarea presei în Palatul Poporului de la Beijing, pentru a acoperi ceremonia de închidere a Partidului Comunist Chinez.

Ea a avut loc chiar înainte de votul unanim al celor circa 2.300 de delegaţi ai PCC pentru integrarea în doctrina partidului a “rolului central” al lui Xi Jinping.

“Nu se ştie încă ce a provocat acest lucru, dacă este vorba despre a contracara puterea lui Xi sau despre un moment dezagreabil pentru o persoană în vârstă”, a comentat Neil Thomas, analist al cabinetului Eurasia Group.

“În absenţa informaţiilor suplimentare, este dificil să tragi concluzii privind raportul între acest incident şi politica chineză”, a precizat Thomas.

Numele “Hu Jintao” părea să fie cenzurat sâmbătă după-amiază pe reţeaua socială Weibo, echivalentul Twitter în China, potrivit AFP.

Xi Jinping, în vârstă de 69 de ani, ar urma să obţină în acest weekend un al treilea mandat de secretar general al partidului, ceea ce îi asigură un al treilea mandat de preşedinte în martie anul viitor.

Venit la putere în 2012, el a concentrat puţin cât puţin puterea pentru a deveni liderul cel mai puternic de la fondatorul regimului, Mao Tze-Dun.

Afişând o mare fermitate împotriva oricărei forme de disidenţă, el a declanşat şi o redutabilă campanie anticorupţie care i-a permis să facă curăţenie printre rivali, comentează AFP.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

4 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

4 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

5 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

5 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

6 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More