Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: pixabay.com
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat luni la trei ani de închisoare pentru corupţie şi trafic de influenţă, relatează agenţiile internaţionale de presă. Conform Le Monde, el mai poate face apel împotriva acestei condamnări.
Potrivit France Presse, citat de Agerpres, fostul şef al statului francez va executa doar un an din condamnarea de trei ani, doi dintre ei fiind cu suspendare.
Faptele datează din 2014. Dosarul se referă la finanţarea ilegală a campaniei electorale de către moştenitoarea companiei L’Oreal, Liliane Bettencourt. Parchetul Naţional Financiar (PNF) a cerut în octombrie 2017 trimiterea în judecată a lui Nicolas Sarkozy pentru „corupţie, trafic de influenţă şi încălcarea secretului profesional” în acest caz.
Nicolas Sarkozy este acuzat că a încercat să obţină în 2014, prin intermediul avocatului său, informaţii secrete de la Gilbert Azibert, la acea vreme magistrat al Curţii de Casaţie în dosarul Bettencourt. Sarkozy ar fi încercat să îl promoveze pe Gilbert Azibert în schimbul informaţiilor secrete despre conversaţii telefonice interceptate în anchetă.
Procurorii francezi au interceptat conversaţiile lui Sarkozy în contextul anchetei privind acceptarea unor donaţii ilegale din partea moştenitoarei companiei L’Oreal, Liliane Bettencourt, decedată în septembrie 2017.
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…
Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…
Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…
Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare…
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat din nou sâmbătă cu intervenţia militară la Chicago, al…
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
This website uses cookies.
Read More