International

Fostul preşedinte Francois Hollande: Situaţia din Franţa este gravă

Fostul preşedinte francez Francois Hollande a avertizat că ”situaţia din Franţa este gravă” din cauza posibilităţii ca extrema dreaptă să ajungă la putere şi a susţinut ideea unei alianţe a celorlalte partide pentru a guverna provizoriu dacă duminică nu va exista o majoritate, informează EFE, potrivit Agerpres.

Într-o declaraţie acordată marţi postului public France 2, Hollande, şeful statului între 2012 şi 2017, a justificat această posibilitate prin faptul că “este nevoie de responsabilitate” pentru că “ţara nu se poate opri”.

“Trebuie să existe o soluţie de angajamente minime pe cel puţin un an”, a explicat el, referindu-se la faptul că după al doilea tur al alegerilor legislative de duminica viitoare nu pot avea loc noi alegeri la termen timp de un an.

Hollande a recunoscut că programele electorale care separă arcul politic – care include de la conservatori la comunişti – sunt foarte diferite, dar a insistat că “ţara trebuie guvernată”.

Formaţiunea de stânga Franţa Nesupusă (LFI) a pus sub semnul întrebării intrarea sa într-un acord de acest tip, insistând că va intra la guvernare doar pentru a-şi implementa programul.

Hollande consideră că acest lucru nu ar însemna o breşă în unitatea stângii, dar a precizat că partidele din Noul Front Popular pot intra în această schemă prin îndeplinirea unora dintre promisiunile lor.

“Stânga trebuie să fie o soluţie şi nu doar o barieră” pentru extrema dreaptă, a subliniat el.

Hollande a insistat că singurul partid care poate obţine duminică majoritate absolută este Adunarea Naţională (RN), de extremă-dreapta, iar dacă nu va reuşi, va trebui să “îşi arate orientarea”.

“Este clar că RN nu va avea capacitatea de a acţiona” fără majoritate absolută din cauza dificultăţii de a ajunge la acorduri, a prezis el. Din acest motiv, Hollande a spus că blocul care “poate reprezenta o soluţie” trebuie să facă un pas înainte.

“Situaţia din Franţa este gravă. Lumea ne urmăreşte, Europa este îngrijorată”, a avertizat el.

Hollande s-a arătat foarte critic faţă de decizia preşedintelui Emmanuel Macron de a convoca aceste alegeri după înfrângerea sa la alegerile europene din 9 iunie.

“Nu sunt sigur că a fost produsul unei strategii, ci mai degrabă al unui impuls care a fost extrem de dăunător ţării”, a apreciat fostul preşedinte.

Hollande, care nu a candidat pentru un nou mandat de preşedinte în 2017, a revenit în politica activă pentru aceste alegeri şi a ajuns pe primul loc în primul tur în cursa pentru un mandat în departamentul său, Correze (centru).

El şi-a explicat decizia – “foarte bine gândită” – de a reveni în politica activă prin “angajamentul” său. “Trebuie să ştii când să te retragi şi să ştii când să te implici”, a reflectat el.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

42 de minute ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

49 de minute ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

58 de minute ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

o oră ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More