Categories: Fără categorie

Fostul preşedinte kazah Nursultan Nazarbaev, testat pozitiv cu coronavirus

Nursultan Nazarbaev, care a renunţat anul trecut la funcţia de preşedinte al Kazahstanului după aproape trei decenii la putere, a fost testat pozitiv cu coronavirus, a anunţat joi biroul său, potrivit DPA, potrivit Agerpres.

“Nu există motiv de alarmare”, a precizat biroul său într-un comunicat, adăugând că Nazarbaev “se află în prezent în autoizolare”.

În vârstă de 78 de ani, Nazarbaev încă deţine o mare putere în această republică din Asia Centrală, pe care a condus-o de la declararea independenţei de Uniunea Sovietică. Succesorul său ales, diplomatul de carieră Kassim-Jomart Tokaev, a preluat anul trecut preşedinţia.

Nazarbaev conduce Consiliul de Securitate din Kazahstan şi are în continuare o mare influenţă în politica ţării.

Capitala Kazahstanului a fost redenumită Nur-Sultan în onoarea sa în 2019. 

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

2 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

2 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

3 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

3 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

4 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More