Energie

Franck Neel, FPPG: Trebuie să importăm gaz, ca să ne alimentăm clienții din România de pe piața liberă, iar evoluția prețurilor este corelată cu importurile

Evoluția prețului gazului, pe Bursa Română de Mărfuri (BRM), este corelată puternic de prețul de import, spune Franck Neel, Membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Downstream Gas și Președintele Federației Patronale Petrol și Gaze.

“Trebuie să importăm gaz, ca să ne alimentăm clienții din România de pe piața liberă”, ne –a spus Franck Neel, într-un interviu acordat cu ocazia Mesei Rotunde cu Tema ”Evoluția prețului gazelor naturale prin restructurarea sistemului gazelor naturale” organizată de Financialintelligence.ro si Asociatia Energia Inteligenta.

Preţul gazelor româneşti tranzacţionate pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) a ajuns în luna august la 106,8 lei pe MWh, în timp ce gazele tranzacţionate la Viena s-au ieftinit până la 56,2 de lei pe MWh, potrivit ultimelor date ale operatorului bursier BRM, analizate de Agerpres.

Citiți principalele declarații:

“FPPG este o federatie patronală a sectorului petrol și gaze și reprezentăm 90% din producătorii de gaze din Români. Transgaz, Romgaz, Petrom sunt membrii ai asociației.”

“În ce privește evoluția prețului gazelor, trebuie să ținem cont de două lucruri. O parte din prețul gazului la producător este reglementat. 40-45% din gazul produs în România este reglementat la 68 lei/MWh. Pe BRM, care e o platformă cu ceva lichiditate, dar nu destulă, comparativ cu platformele de gaze din Europa, evoluția prețului este legată și de prețul de import. Trebuie să ne gândim că trebuie să importăm gaz, ca să ne alimentăm clienții din România de pe piața liberă. Prețul de import este corelat puternic cu cel de pe BRM. Când vedeți evoluția de pe BRM, trebuie văzut impactul gazului rusesc – cu preț ridicat în ultimele luni față de piața europeană.”

“Dacă vrei să ai competiție pe piața gazelor, o piață lichidă, este nevoie de mai multe interconectări. De aceea, astăzi prețul este legat de formula prețului rusesc, deoarece acolo avem cele mai multe interconectări. Dacă dezvoltăm mai multe intervonectări – cu Bulgaria, Ungaria, creștem interconectarea cu Ungaria, vom putea să ne conectăm la LNG din Grecia, la Baumgarten, și să avem o competiție mai bună și să putem concura cu prețurile din Europa. Este foarte important pentru România să creșterm interconectările cu țările vecine.”

“Dacă vrei reduci prețul gazului, trebuie să stimulezi producția în România. Astăzi, nu există aceste stimulente, importurile vor fi tot mai mari, pentru că vor fi tot mai puține investiții în producția upstream. Acest lucru trebuie să se schimbe. FPPG a făcut un studiu pentru a arăta că avem nevoie de stimulente pentru investiții. Mesajul este să se ofere stimulente pentru a crește producția, să scădem importurile, ceea ce ar fi benefic pentru clienți.”

“Trebuie să explicăm Transgaz și tuturor actorilor de ce este importantă interconectarea, de ce investițiile sunt importante pentru a susține și a crește producția de gaze. De asemenea, este imprtantă comunicarea cu reglementatorul. La OUG 114, am văzut o lipsă de comunicare între industrie și autorități, ceea e a dăunat economomiei.”

“Dialogul s-a îmbunătățit și merge în direcția bună. Trebuie să avem dialog și cu comunitatea europeană.”

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

2 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

2 ore ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

2 ore ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

2 ore ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More