Burse/Investitii

Franklin Templeton a solicitat ASF aprobarea unei oferte publice de răscumpărare pentru Fondul Proprietatea

Franklin Templeton, în calitatea sa de Administrator de Investiții al Fondul Proprietatea a depus astăzi, spre aprobare, la Autoritatea de Supraveghere Financiară din România, o solicitare de avizare a unei oferte publice de cumpărare a acțiunilor proprii în legătură cu cel de-al zecelea program de răscumpărare aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Fondului nr. 4/14 noiembrie 2018 (“Oferta”), potrivit unui raport.

Prin această ofertă, Fondul intenționează să răscumpere până la 150.000.000 de acțiuni (atât sub formă de acțiuni, cât și de GDR-uri) de la acționarii săi. Se anticipează că detaliile complete ale Ofertei, inclusiv prețul, vor fi anunțate dacă și când Oferta va fi implementată și aprobarea de la ASF obținută, aprobare care se estimează să fie primită în termen de 10 zile lucrătoare, potrivit reglementărilor în vigoare. Având în vedere această evoluție, Fondul dorește să raporteze, de asemenea, că execuția zilnică a programului de răscumpărare în ceea ce privește acțiunile listate pe Bursa de Valori București și GDR-urile listate pe London Stock Exchange a fost suspendată începând cu data de 14 iunie 2019; orice eventuală reluare, dacă oferta va fi lansată, se va petrece după închiderea ofertei de cumpărare, si va fi anunțată în timp util.

Recent, acțiunile Fondul Proprietatea (FP) au atins valoarea de 1 leu/unitate, cea la care au fost despăgubiți foștii proprietari abuzați de regimul comunist. Acțiunile FP au închis ședința de vineri la 1,0550 lei/unitate.

Administratorul de Investiții a anunțat că a numit Banca Comercială Română S.A. împreună cu Auerbach Grayson în calitate de agenți și Banca Comercială Română S.A. în calitate de intermediar pentru achiziția de acțiuni în baza mandatului privind răscumpărarea de acțiuni în legatură cu Oferta și Bank of New York Mellon în calitate de tender agent în legătură cu achiziția de certificate de depozit globale („GDR” în limba engleză).

Articole recente

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

41 de minute ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

44 de minute ago

Zelenski: Drona a pătruns 10 kilometri în teritoriul românesc şi a operat în spaţiul aerian al NATO timp de 50 de minute. Este o extindere evidentă a războiului de către Rusia

Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…

49 de minute ago

Ucraina a lovit unul dintre cele mai mari complexe de rafinare a petrolului din Rusia

O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…

56 de minute ago

China deschide anchete privind discriminarea şi dumpingul împotriva cipurilor americane, înaintea noilor negocieri comerciale

Ministerul Comerţului din China a anunţat sâmbătă lansarea a două investigaţii împotriva Statelor Unite, cu…

o oră ago

Australia va investi 6,8 miliarde de euro într-un şantier naval pentru submarine nucleare

Australia va investi echivalentul a 6,8 miliarde de euro pentru a face unul dintre şantierele…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More