Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzJohan Meyer, FP
Franklin Templeton, administrator al Fondului Proprietate, a creat o valoare adăugată suplimentară pentru România ca destinație de investiții, ceea ce a contribuit la creșterea valorii pentru acționarii Fondului, a reacţionat, în această dimineaţă, Frankln Templeton, după ce ministrul finanţelor Marcel Boloş a anunţat că se opune, în AGA de azi, vânzării participațiilor mari încă deținute de FP, inclusiv pachetul Engie, și răscumpărării de acțiuni proprii.
În contextul Adunării Generale a Acționarilor Fondului Proprietatea, programată pentru data de 13 februarie 2024, Franklin Templeton International Services S.À R.L., în calitatea sa de administrator de fond de investiții alternative și administrator unic (“Administratorul Fondului”) al Fondului Proprietatea S.A. (denumit în continuare “Fondul”), face următoarea declarație:
“În calitate de Administrator al Fondului Proprietatea în ultimii 14 ani, Franklin Templeton s-a concentrat în totalitate pe deblocarea și generarea de valoare semnificativă pentru toți acționarii Fondului. Acesta continuă să fie obiectivul nostru principal, în cadrul parametrilor mandatului nostru, așa cum a fost aprobat de către acționarii Fondului Proprietatea.
De când a preluat mandatul de administrare al Fondului în anul 2011, Franklin Templeton a obținut rezultate remarcabile pentru acționarii Fondului Proprietatea, printre care:
Prin administrarea Fondului Proprietatea în această perioadă, Franklin Templeton a creat o valoare adăugată suplimentară pentru România ca destinație de investiții, ceea ce, la rândul său, a contribuit la creșterea valorii pentru acționarii Fondului. Acest lucru include:
[1] La 31 decembrie 2023
[2] Sub rezerva aprobării acționarilor în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 13 februarie 2024.
[3] Suma include vânzarea participației Fondului în capitalul social al Engie, care este supusă aprobării acționarilor în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 13 februarie 2024
Profit.ro a scris că Ministerul Finanțelor Publice va vota, în AGEA din 13 februarie, împotriva tuturor propunerilor puse pe ordinea de zi de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, potrivit declaraţiilor lui Marcel Boloș. Finanțele au nevoie și de susținerea fondurilor private de pensii acționare FP pentru a-și impune poziția, susținere pe care au mai obținut-o la AGA precedentă, când s-a prelungit cu doar un an mandatul Franklin Tempeton, față de patru ani cât se intenționa.
Ministerul Finanțelor, care deține circa 6% din acțiunile Fondului Proprietatea (FP), vrea ca FP să cofinanțeze o componentă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României și a solicitat în toamnă ca AGA Fondului de atunci să aprobe organizarea unei proceduri competitive de selecție a unui nou administrator, precum și schimbarea obiectivelor de administrare: “Justificarea care stă la baza solicitării noastre o constituie reașezarea Fondului Proprietatea pe un făgaş investițional pe termen mediu și lung, aliniat priorităţilor de dezvoltare economică ale României. Această realiniere se poate realiza prin trasarea unui nou mandat pentru administratorul de fond şi prin modificarea indicatorilor de evaluare a performanței și remunerare.
Fondul Proprietatea poate să răspundă unei nevoi reale de dezvoltare a pieţei financiare acoperirea (parțială a) contribuţiei locale la fondurile de private equity cofinanţate prin PNRR. În acest domeniu, România urmărește crearea a până la 20 de Fonduri, cu o finanţare europeană de 400 milioane EUR și o nevoie corespunzătoare de cofinanțare locală de minim 200 milioane EUR. În perspectivă, dezvoltarea acestui ecosistem de Fonduri de private equity va oferi industriei românești o paleta larga, concurenţială, sofisticată și adâncă de investitori.
În contextual în care mandatul actualului administrator ajunge la termen în data de 01.04.2024, iar o procedură de selecție se poate finaliza într-un termen rezonabil de 1 (un) an, este necesară asigurarea administrării Fondului Proprietatea pe perioada desfăşurarii procedurii de selecție.
Tinând cont de faptul că actul constitutiv al Fondului Proprietatea prevede un mandat al administratorului de 2 ani, este necesară modificarea actului constitutiv, dând posibilitatea acționarilor ca în functie de strategia prezentată de noul administrator să poată numi un nou administrator pe o periodă ce nu poată depași 2 ani.”
Ministerul eston de Externe a anunţat luni că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al…
Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei un "pod aerian umanitar către Gaza", a anunţat luni…
Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a susţinut luni că în cazierul său judiciar nu…
Departamentul Securităţii Interne din Statele Unite a transmis luni că ia măsuri pentru a readuce…
Preşedintele american Donald Trump, aflat în vizită în Scoţia, a anunţat luni că Statele Unite…
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat luni că Israelul nu-şi va înceta ofensiva în Fâşia…
This website uses cookies.
Read More
View Comments