International

Franţa: Alegerea avioanelor Rafale de către India ”confirmă excelenţa” aparatului (Dassault)

Alegerea de către India a avionului de luptă Rafale pentru a-şi echipa marina “confirmă excelenţa” aparatului, a salutat vineri producătorul său, Dassault Aviation, mulţumind autorităţilor din New Delhi pentru încredere, notează AFP, potrivit Agerpres.

India şi-a dat acordul de principiu joi pentru achiziţionarea altor 26 Rafale, după ce 36 de aparate de acest tip au fost deja livrate forţelor sale aeriene, chiar dacă decizia trebuie, totuşi, confirmată după negocieri cu guvernul francez, în special asupra preţului.

Acest anunţ, care coincide cu vizita în Franţa a premierului indian, Narendra Modi, invitat de onoare la festivităţile din 14 iulie, a intervenit “la sfârşitul unei campanii de teste desfăşurate cu succes în India, în cursul cărora Rafale Marine a demonstrat că răspunde pe deplin nevoilor operaţionale ale Indian Navy şi se potriveşte perfect cu specificul portavionului său”, a spus Dassault într-un comunicat.

Pentru producător, “această alegere confirmă excelenţa avionului Rafale, calitatea excepţională a legăturii dintre Dassault Aviation şi forţele indiene, precum şi importanţa relaţiei strategice dintre India şi Franţa”.

“Mulţumesc autorităţilor indiene pentru acest nou semn de încredere şi mă angajez, în numele Dassault Aviation, să satisfac pe deplin, cu Rafale, aşteptările Indian Navy”, a declarat CEO-ul companiei, Eric Trappier, citat în comunicat.

Considerat odinioară de nevândut la export, Rafale, care a echipat marina franceză din 2004 şi forţele aeriene din 2006, a înlănţuit succesele comerciale din 2015, din Indonezia până în Grecia, prin Emiratele Arabe Unite şi Qatar.

Înaintea celor 26 de aeronave noi menţionate în timpul vizitei premierului Modi, aparatul fusese deja comandat în 453 de exemplare noi, dintre care 261 de către clienţi străini şi 192 de către Franţa.

Construit în colaborare de Dassault Aviation, care supervizează 60% din valoarea aeronavei, de grupul din domeniul electronicii Thales (22%) şi producătorul de motoare Safran (18%), care furnizează motorul M-88, Rafale este destinat să rămână un avion de luptă francez şi după 2040.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

o oră ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

2 ore ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

2 ore ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

2 ore ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

2 ore ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More