Categories: Fără categorie

Franţa: Amendă de 150 de milioane de euro pentru Google

Franţa a stabilit o amendă de 150 de milioane de euro (160 de milioane de dolari) pentru gigantul american Google, acuzat că ar fi exploatat poziţia sa dominantă pe piaţa serviciilor de intermediere în materie de anunţuri publicitare asociate cu căutările online, transmite DPA.

Regulile pentru platforma de publicitate Google Ads nu sunt transparente şi sunt dificil de înţeles, a stabilit vineri Autoritatea de concurenţă de la Paris.

Isabelle de Silva, şeful Autorităţii de concurenţă din Franţa, a apreciat că poziţia dominantă a Google pe piaţa publicităţii online este “extraordinară”, compania americană având o cotă de piaţă de aproximativ 90% în acest domeniu, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii Google au informat că vor contesta amenda în instanţă.

De asemenea, Google este sub presiune din partea autorităţilor din Washington şi Bruxelles.

În martie, Comisia Europeană a amendat Google cu 1,49 miliarde de euro (1,69 miliarde de dolari) pentru că a încălcat reglementările privind concurenţa în Uniunea Europeană prin practicile sale în domeniul reclamelor.

Executivul comunitar consideră că Google a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţă impunând o serie de clauze restrictive în contractele cu site-urile internet ale terţilor, ceea ce i­a împiedicat pe rivalii Google să afişeze pe site-urile respective anunţuri publicitare proprii asociate cu rezultatele căutărilor.

Site-urile ziarelor, blogurile sau agregatorii de site-uri de turism dispun adesea de o funcţie de căutare integrată. Atunci când un utilizator efectuează căutări cu ajutorul acestei funcţii de căutare, site-ul furnizează atât rezultatele căutării, cât şi anunţuri publicitare asociate cu căutarea, care sunt afişate împreună cu rezultatul acesteia.

Prin AdSense for Search (publicitate customizată asociată căutărilor), Google pune aceste anunţuri publicitare asociate cu căutarea la dispoziţia proprietarilor site-urilor “editoriale”. Google este un intermediar, echivalentul unui broker de publicitate, între difuzorii de publicitate şi proprietarii site-urilor care doresc să profite de spaţiul rămas liber pe paginile de rezultate ale căutării. Prin urmare, AdSense for Search funcţionează ca o platformă de intermediere a publicităţii asociate cu căutările online.

Google a fost de departe cel mai puternic actor în materie de intermediere a publicităţii asociate cu căutările online din Spaţiul Economic European (SEE), cu o cotă de piaţă de peste 70% din 2006 până în 2016. În 2016, Google deţinea, de asemenea, cote de piaţă în general de peste 90% pe pieţele naţionale în ceea ce priveşte căutarea generală şi de mai mult de 75% pe majoritatea pieţelor naţionale în ceea ce priveşte publicitatea asociată cu căutările online, unde este prezentă cu produsul său emblematic, motorul de căutare Google, care furnizează consumatorilor rezultatele căutării.

Pentru concurenţii săi pe piaţa publicităţii asociate cu căutările online, cum ar fi Microsoft şi Yahoo, nu este posibil să vândă spaţii publicitare pe paginile cu rezultate ale motorului de căutare al Google. Prin urmare, site-urile terţilor reprezintă un punct important de intrare pentru ca aceşti furnizori alternativi de servicii de intermediere pentru publicitatea asociată cu căutările online să îşi dezvolte activitatea şi să încerce să concureze cu Google.

Prin acorduri negociate individual, Google a furnizat servicii de intermediere a publicităţii asociate cu căutările online celor mai importanţi editori din punct de vedere comercial. În cursul investigaţiei sale, Comisia a examinat sute de astfel de acorduri şi a constatat că, începând cu 2006, Google a inclus în contractele sale clauze de exclusivitate. Acest lucru însemna că editorilor li se interzicea să plaseze pe paginile lor de rezultate ale căutării orice anunţuri publicitare asociate cu căutările online aparţinând concurenţilor Google. Decizia vizează editorii ale căror acorduri cu Google au impus o astfel de exclusivitate pentru toate site-urile lor.

Practicile Google constituie un abuz de poziţie dominantă a Google pe piaţa de intermediere a publicităţii asociate cu căutările online prin împiedicarea concurenţei pe bază de merit, susţine Comisia Europeană.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

9 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

9 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

9 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

9 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More