Update articol:

Franţa: Decizia în procesul Marinei Le Pen va fi pronunţată în ziua de 7 iulie

tribunal, proces, justitie sursa Pixabay

Verdictul în procesul în apel al Marinei Le Pen şi al altor membri ai partidului său Rassemblement national (RN, extremă dreapta) va fi pronunţat în ziua de 7 iulie, la ora locală 13.30, a anunţat miercuri justiţia franceză, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Parchetul general a cerut 5 ani de ineligibilitate în cazul lui Le Pen, pentru care miza este o a patra candidatură prezidenţială.

‘Cu cât (decizia ar fi dată) mai devreme, cu atât ar fi mai bine pentru mine’, le-a declarat ea câtorva jurnalişti după audierea desfăşurată miercuri la Curtea de Apel din Paris.

Marine Le Pen a fost condamnată în primă instanţă la 2 ani de purtare a brăţării electronice şi 5 ani de ineligibilitate cu efect imediat, sancţiune care o împiedică să candideze din nou la alegerile prezidenţiale.

Liderei RN, partidului şi altor zece membri li se impută faptul că au angajat asistenţi parlamentari pentru eurodeputaţii formaţiunii, asistenţi care ar fi fost plătiţi din fonduri europene, deşi ar fi lucrat doar pentru acest partid.

Marine Le Pen a spus deja că se va hotărî cu privire la o patra candidatură imediat după anunţarea verdictului în apel, fără a aştepta o eventuală decizie a Curţii de Casaţie, cea mai înaltă jurisdicţie franceză.

BVB | Știri BVB
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/03/2026)

Reluare tranzactionare ora 14:40: conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlu III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 239/03.03.2026 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (03/03/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor 28.02.2026

WTI LIGHT SWEET TURBO SHORT 1.00/ 104,2/99,2 (EBWTITS55) (03/03/2026)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 4 si 5 Martie 2026