Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMarine Le Pen/ Sursa foto: Twitter
Partidul de extremă dreapta francez Adunarea Naţională (RN) primeşte 34% din intenţiile de vot pentru alegerile legislative anticipate, cu peste 15 puncte mai mult decât în urmă cu doi ani, potrivit unui sondaj publicat luni, la o zi după anunţul neaşteptat al dizolvării Adunării Naţionale (parlamentul francez), scrie AFP, potrivit Agerpres.
În acest studiu Harris Interactive – Toluna pentru media franceze Challenges, M6 şi RTL, stânga unită primeşte 22% din intenţiile de vot (25,7% din voturi strânse în 2022), tabăra macronistă 19% (faţă de 25,8%) şi marele partid de dreapta Republicanii (Les Républicains, LR) 9% (comparativ cu 11,3%).
Potrivit institutului de sondare, RN ar obţine doar o majoritate relativă, cu 235 până 265 de locuri, faţă de 89 în prezent în Adunarea Naţională.
Majoritatea prezidenţială ar avea doar 125 până la 155 de deputaţi (faţă de 249 în prezent), alianţa de stânga NUPES 115 până la 145 de locuri (în prezent 153), iar Republicanii 40 până la 55 de locuri (în prezent 74).
RN-ul lui Marine Le Pen a strâns 32% din voturi la alegerile europene de duminică, aproape dublul scorului partidului prezidenţial, ceea ce l-a determinat pe preşedintele francez Emmanuel Macron să dizolve Adunarea Naţională şi să anunţe alegeri legislative care vor avea loc pe 30 iunie şi 7 iulie, cu riscul de a aduce extrema dreaptă la putere în Franţa pentru prima dată prin vot.
Acest sondaj a fost realizat online în zilele de 9 şi 10 iunie pe un eşantion de 2.744 de persoane reprezentativ pentru populaţia Franţei în vârstă de 18 ani şi peste, dintre care 2.340 de persoane înscrise pe listele electorale, conform metodei cotelor, cu o marjă de eroare de la 1 până la 2,3 puncte.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More