Categories: Fără categorie

Franţa instituie carantina la domiciliu pentru persoanele venite din Regatul Unit şi Spania, ca măsură de reciprocitate

Franţa va institui carantina la domiciliu pentru 14 zile în cazul persoanelor venite din Spania şi Regatul Unit, ca răspuns după măsura similară luată de aceste două ţări pentru persoanele revenite dintr-o călătorie internaţională în vederea prevenirii apariţiei de noi cazuri de COVID-19 importate, relatează sâmbătă agenţiile AFP şi DPA.

”Luăm act de decizia guvernului britanic şi o regretăm”, a reacţionat pentru AFP Ministerul francez de Interne, în urma anunţului autorităţilor de la Londra despre auto-izolarea obligatorie la domiciliu timp de 14 zile pentru aproape toate persoanele venite în Regatul Unit dintr-o călătorie internaţională începând cu data de 8 iunie. ”Franţa este pregătită să instituie o măsură de reciprocitate imediat ce dispoziţia va intra efectiv în vigoare de partea britanică”, mai menţionează acelaşi minister, potrivit Agerpres.

Franţa anunţase anterior aplicarea măsurii ”carantinei voluntare” începând de luni pentru persoanele venite din Spania, ţară care de asemenea a instituit carantina la domiciliu în cazul persoanelor venite din străinătate.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

10 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

10 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

12 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More