Afaceri

Franţa lansează un program de împrumuturi participative de 20 de miliarde de euro

Franţa a dezvăluit joi un program care prevede utilizarea de ajutoare de stat pentru a evita un val de falimente în rândul IMM-urilor după pandemie, apreciind că ar putea fi un model pentru restul Europei, transmite Bloomberg.

Acest program inovativ, care a fost aprobat Comisia Europeană, va combina fonduri publice şi private în valoare de până la 20 de miliarde de euro pentru a consolida situaţia financiară a IMM-urilor. Aşa-numitele împrumuturi participative sunt o componentă centrală a programului de stimulare al preşedintelui Emmanuel Macron. În plus, sunt un exemplu pentru alte guverne europene care caută modalităţi prin care să menţină companiile pe linia de plutire după ce vor începe să retragă ajutoarele fiscale extraordinare.

“În termeni de capacitate şi mărime, această majorare a capitalului privat va fi fără precedent în Europa. Este o creştere de capital care ar trebui să fie un model pentru alte ţări europene astfel încât revenirea să nu fie doar la nivel naţional dar şi în alte state”, a declarat ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, potrivit Agerpres.

Conform programului prezentat joi la Paris, băncile franceze vor oferi împrumuturi dar vor trece 90% din aceste împrumuturi pe seama unor vehicule de investiţii finanţate de investitori privaţi. De asemenea, fondurile de investiţii vor împrumuta obligaţiuni subordonate direct către marile companii. Statul francez va garanta până la 30% din împrumuturile şi obligaţiunile subordonate ce vor fi achiziţionate de vehiculele de investiţii private.

Deoarece garanţiile sunt considerate ajutoare de stat, programul avea nevoie de aprobarea Comisiei Europene. Executivul comunitar şi-a dat joi acordul, precizând însă că împrumuturile şi obligaţiunile trebuie emise până la 30 iunie 2022, să fie utilizate pentru a finanţa investiţii şi nu datorii pre-existente şi să aibă o maturitatea de opt ani cu o perioadă de graţie de patru ani.

Băncile vor decide care este nivelul dobânzii după o analiză de la caz la caz, însă Bruno Le Maire a spus că dobânda ar trebui să fie între 4% şi 5% pentru micile companii.

Potrivit unui oficial francez, mai multe state europene au contactat Trezoreria Franţei pentru a afla mai multe detalii cu privire la acest plan. Bloomberg precizează că Spania are în vedere un program similar.

Zilele trecute, Fondul Monetar Internaţional a avertizat că guvernele europene trebuie să ajute companiile să îşi consolideze capitalul propriu, în caz contrar se vor confrunta cu un val de falimente şi pierderea a 15 milioane de locuri de muncă. Potrivit FMI, pentru a scoate firmele europene din zona de pericol, este nevoie de o combinaţie de sprijin public şi privat echivalent cu 2% până la 3% din Produsul Intern Brut.

Articole recente

Prima reacție a lui Ilie Bolojan în scandalul Dragoș Anastasiu: “Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”

Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…

2 ore ago

China publică un plan de acțiune privind IA la câteva zile după SUA, pe fondul intensificării cursei tehnologice globale

Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…

3 ore ago

Palantir se alătură listei celor mai valoroase 20 de companii din SUA, cu o creștere a valorii acțiunilor de peste două ori în 2025

Acțiunile Palantir au crescut cu peste 2% vineri, atingând un nou record. Furnizorul de software…

3 ore ago

Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 250.000 lei pe litoral, sâmbătă noaptea

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi de peste 250.000 de lei în urma…

3 ore ago

Zborurile directe pe ruta Moscova-Phenian au fost reluate după o pauză de câteva decenii

Rusia va lansa, duminică, zborurile comerciale directe pe ruta Moscova-Phenian (capitala Coreei de Nord), au…

3 ore ago

Rusia anulează ‘din motive de securitate’ parada navală de Ziua Flotei

Kremlinul a anunțat duminică, de Ziua Flotei ruse, anularea paradei navale tradiționale de la Sankt…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More