Categories: Fără categorie

Franţa: Macron cere Iranului “să înceteze imediat sprijinul” pentru Rusia în războiul din Ucraina

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut sâmbătă Iranului, în cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedintele iranian Ebrahim Raissi, “să pună capăt imediat sprijinului” pentru Rusia în războiul din Ucraina prin încetarea livrărilor sale de drone, a indicat Palatul Elysée, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Şeful statului francez “a avertizat asupra gravităţii consecinţelor, atât în ceea ce priveşte securitatea, cât şi domeniul umanitar, ale livrării de către Iran de drone către Rusia şi a cerut Teheranului să pună capăt imediat sprijinului pe care îl oferă astfel războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei”, potrivit unui comunicat.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a avertizat vineri că Rusia “primeşte materiale din Iran pentru a construi o fabrică de drone” pe teritoriul său şi că acest sit “ar putea fi pe deplin operaţional la începutul anului viitor”.

Statele Unite estimează că până în luna mai, Rusia a primit “sute” de drone de atac iraniene şi acuză Moscova ca le-a folosit recent pentru a “ataca Kievul şi a teroriza populaţia ucraineană”.

Teheranul a respins în mod repetat acuzaţiile americane de livrări de arme către Rusia ca fiind “nefondate”, declarând că nu este parte a conflictului ucrainean.

În cadrul acestei convorbiri telefonice de aproximativ 90 de minute preşedintele francez şi omologul său iranian “au discutat modalităţi de promovare a relaţiilor, în special negocierile în curs (cu privire la energia nucleară) şi evoluţiile regionale”, a afirmat, la rândul său, un oficial iranian.

Articole recente

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

2 ore ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

2 ore ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

2 ore ago

Atacurile rusești asupra Kievului au provocat moartea a cel puțin 3 persoane, clădirea guvernului fiind lovită

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…

2 ore ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More