International

Franţa: Macron, creditat cu câştigarea ambelor tururi ale alegerilor prezidenţiale (sondaj)

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-ar plasa detaşat pe primul loc dacă turul întâi al alegerilor ar avea loc în această duminică, cu 25% din voturi, în faţa candidatelor Valérie Pécresse, de dreapta, şi Marine Le Pen, de extremă dreapta, creditate fiecare cu câte 15,5% din intenţiile de vot, indică un sondaj dat publicităţii sâmbătă, care confirmă tendinţele din alte anchete recente, transmite AFP, potrivit Agerpres.

În turul al doilea, Macron – care nu şi-a anunţat încă în mod oficial candidatura – ar câştiga în faţa oricăreia din cele două candidate, reiese din sondajul Ipsos-Sopra Steria realizat pentru cotidianul Le Monde, Fundaţia Jean Jaures şi centrul de cercetări politice Cevipof.

Macron ar obţine în turul decisiv 54% din voturi dacă adversară i-ar fi Valérie Pécresse (46%), şi 57% împotriva contracandidatei Marine Le Pen (43%).

Celălalt candidat de extremă dreapta, Eric Zemmour, este creditat cu 13% din intenţiile de vot în primul tur, reducând o parte din diferenţa care îl despărţea de Pécresse şi Le Pen în sondajele anterioare.

Dintre candidaţii de stânga, Jean-Luc Mélenchon (extrema stângă) este cel mai bine plasat, cu 8% din intenţiile de vot, urmat de ecologistul Yannick Jadot (7%), de Christiane Taubira (5%), fost ministru al justiţiei în mandatul preşedintelui François Hollande, şi de primarul socialist al Parisului, Anne Hidalgo (3,5%).

Cele două tururi de scrutin se vor desfăşura pe 10, respectiv 24 aprilie.

Sondajul a fost realizat între 14 şi 14 ianuarie, pe un eşantion de 12.542 de persoane înscrise pe listele electorale.

Articole recente

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

o oră ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

o oră ago

Daniel Zamfir îl critică pe Bolojan: Eliminarea plafonării adaosului comercial loveşte în cei nevoiaşi

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îl critică pe premierul Ilie Bolojan în legătură cu o…

o oră ago

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

4 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

7 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More