Comunicate de presa

Franţa: Macron îşi asumă dizolvarea Adunării Naţionale, acuză opoziţia şi promite un premier în câteva zile

Preşedintele francez Emmanuel Macron a admis joi că decizia sa de a dizolva Adunarea Naţională în iunie, care a aruncat Franţa într-o criză politică, “nu a fost înţeleasă”, dar a dat asigurări că şi va duce mandatul la final şi a acuzat opoziţia că “creează dezordine”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

La o zi după moţiunea de cenzură istorică prin care a fost demis guvernul premierului Michel Barnier, preşedintele francez a promis, într-un discurs televizat, că va numi “în zilele următoare” un prim-ministru pentru un “guvern de interes general”.

Revenind la punctul de plecare a crizei, dizolvarea surpriză a Adunării Naţionale în iunie, preşedintele francez a apreciat că decizia sa nu a fost înţeleasă.

“Mulţi m-au învinuit pentru această decizie şi ştiu, mulţi continuă să-mi reproşeze. Este un fapt şi este responsabilitatea mea”, a spus preşedintele Macron, înainte de a-şi apăra metoda şi de a-i critica pe deputaţii de stânga şi extremă dreapta care au votat miercuri moţiunea împotriva guvernului Barnier.

Într-o acuzaţie virulentă, Emmanuel Macron i-a acuzat că s-au unit într-un “front antirepublican”.

“De ce aceşti parlamentari au procedat aşa? Ei nu se gândesc la voi, la capetele voastre, la proiectele voastre, se gândesc doar la un singur lucru, alegerile prezidenţiale, să se pregătească, să se grăbească şi aceasta cu cinism şi un anumit sentiment de haos”, a afirmat el.

Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniunii Europene.

După trei ore şi jumătate de dezbateri aprinse într-o sală arhiplină asupra unei moţiuni de cenzură susţinută de parlamentari ai opoziţiei de stânga şi de extremă dreapta, 331 din cei 577 de deputaţi din Adunarea Naţională – camera inferioară a parlamentului francez – şi-au retras sprijinul pentru premierul Michel Barnier.

Franţa, a doua economie ca mărime din zona euro, se confruntă cu un deficit bugetar uriaş care afectează acţiunile şi obligaţiunile franceze şi creşte costurile de împrumut. Ţara cheltuieşte 60 de miliarde de euro pe an pentru plata dobânzilor la datoria sa, ceea ce este mai mult decât cheltuieşte pentru apărare sau pentru învăţământul superior, după cum a spus Barnier în intervenţia pe care a avut-o înainte de vot.

Articole recente

Dogioiu: Guvernul nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare

Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard…

31 de minute ago

Visual Fan raportează creșterea de aproape cinci ori a profitului, la 5,8 milioane lei, în primul semestru

Visual Fan, deținătoarea brandului Allview și companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul…

32 de minute ago

Horváth: 70–80% din bugetele IT sunt recurente, dar planificarea inteligentă poate reduce efortul și crește valoarea strategică

Majoritatea departamentelor IT replanifică anual aceleași costuri recurente, ceea ce duce la pierderi de timp,…

37 de minute ago

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și evidențe empirice

Autor: Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR Convergența economică a României rămâne, dincolo de dimensiunea celorlalte evoluții…

41 de minute ago

Trump numește cei mai importanți 3 candidați pentru a-l înlocui pe șeful Fed Jerome Powell

Administrația Trump continuă să critice Rezerva Federală, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, spunând că banca centrală…

o oră ago

SUA au notificat aliații din UE că se retrag din combaterea dezinformării provenite din Rusia, China şi Iran

Statele Unite ale Americii au informat statele din Europa că se retrag din eforturile comune…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More