Update articol:

Franţa: Macron la cel mai scăzut nivel de popularitate, în timp ce Le Pen creşte (sondaj)

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a înregistrat la sfârşitul lunii septembrie cel mai scăzut nivel de popularitate de când a ajuns la Palatul Elysee în 2017, doar 22% din opinia publică fiindu-i favorabilă, în timp ce lidera extremei drepte Marine Le Pen şi succesorul ei, Jordan Bardella, au înregistrat 36%, respectiv 37%, informează marţi EFE.

Acestea sunt rezultatele publicate marţi de un sondaj de opinie efectuat de institutul Odoxa, în care 78% dintre francezi consideră că Emmanuel Macron nu este “un bun preşedinte al Republicii”.

Cifrele indică o “scădere record” a popularităţii preşedintelui Macron, cu o pierdere de 6 procente, un “declin record în 8 ani” de când a câştigat primele sale alegeri prezidenţiale în 2017, potrivit sondajului efectuat pentru canalul de televiziune parlamentar Public Senat şi aproximativ 20 de ziare regionale.

Noul său prim-ministru, Sebastien Lecornu, care se află în etapa finală a alegerii membrilor cabinetului său şi a elaborării planului bugetar pentru 2026, înregistrează un indice de popularitate de 32%, cu zece procente peste şeful statului.

Totuşi, Lecornu rămâne unul dintre cei mai nepopulari prim-miniştri pe care preşedintele Macron i-a numit de la începutul mandatului său, fiind depăşit doar de precursorul său la Matignon (reşedinţa guvernului), Francois Bayrou, situându-se cu aproximativ zece procente sub majoritatea predecesorilor săi, conform Odoxa.

În schimb, liderii de extremă dreapta Bardella şi Le Pen conduc în clasamentul popularităţii politice cu 37%, respectiv, 36%, conform sondajului Odoxa realizat cu 18 luni înainte de următoarele alegerile prezidenţiale.

În acest sondaj, francezii se arată foarte îngrijoraţi de viitor: 83% se declară “pesimişti cu privire la viitorul ţării lor” şi opt din zece prevăd “o creştere a taxelor” şi o “creştere economică slabă” în acest an.

Ei se tem de un colaps al sistemului de protecţie socială într-o săptămână în care se împlinesc 80 de ani de la aplicarea sistemului actual, de care 91% dintre francezi se declară foarte “ataşaţi”. Un procent de 90% dintre persoanele intervievate consideră că în viitor vor fi rambursaţi mai prost.

Sondajul a fost realizat online, în perioada 24 – 25 septembrie, pe un eşantion de 1.005 persoane, reprezentativ pentru populaţia franceză cu vârsta de peste 18 ani, prin metoda cotelor şi cu o marjă de eroare cuprinsă între 1,4 şi 3,1 procente.

BVB | Știri BVB

ARMATURA S.A. (ARM) (30/09/2025)

Publicare Hot AGAE 17.09.2025 in Monitorul Oficial

OMV PETROM S.A. (SNP) (30/09/2025)

OMV Petrom finalizeaza achizitia proiectului fotovoltaic Gabare in Bulgaria