International

Franţa: Macron promite să se concentreze asupra schimbărilor climatice, pentru a-i atrage ca noi alegători pe ecologişti

Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis să se concentreze mai mult asupra politicilor climatice şi de mediu dacă va câştiga realegerea la 24 aprilie, în încercarea de a atrage noi alegători din rândul ecologiştilor, relatează sâmbătă DPA, potrivit Agerpres.

“Următorul meu prim-ministru va fi direct responsabil de planificarea ecologică”, le-a declarat Macron susţinătorilor sâmbătă în oraşul Marsilia (sud), în timpul unei apariţii de campanie.

Numind criza climatică “bătălia secolului”, care afectează toate domeniile vieţii şi politicii, Macron a prezentat perspectiva ca Franţa să devină o “mare naţiune a ecologiei”.

Macron şi-a acuzat de asemenea concurenta de extremă dreapta Marine Le Pen că este sceptică la schimbările climatice, spunând că va irosi banii contribuabililor dezmembrând turbinele eoliene.

Al doilea tur dintre Macron şi Le Pen, care va avea loc pe 24 aprilie, va fi un “referendum pentru sau împotriva ecologiei”, a declarat preşedintele francez, promiţând că odată cu el la Elysee pentru un al doilea mandat, vor fi noi parcuri eoliene offshore, mai multă energie solară, mai mulţi copaci plantaţi şi posibil chiar o nouă “sărbătoare a naturii” ce va avea loc în mai.

Atât Macron, cât şi Le Pen trebuie să atragă alegătorii situaţi departe de loialitatea lor tradiţională de partid pentru a câştiga în turul doi. Alegătorii mai tineri probabil să fi votat pentru politicianul veteran de stânga Jean-Luc Melenchon în primul tur, deşi mulţi pur şi simplu s-au abţinut.

Tocmai pe aceşti alegători vrea să-i atragă Macron în a doua fază a campaniei sale concentrându-se pe probleme precum justiţia socială şi protecţia mediului, afirmă observatorii.

Articole recente

China acuză SUA de “subminarea regulilor comerciale” după ce Trump a făcut presiuni asupra ţărilor NATO

Guvernul chinez a acuzat luni SUA de "subminarea gravă a regulilor comerciale internaţionale" după ce…

7 minute ago

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (II) – Corneliu PIVARIU

Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…

23 de minute ago

NATO este de facto în război cu Rusia, declară Kremlinul

Alianţa Nord-Atlantică este implicată de facto în războiul împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt…

37 de minute ago

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

2 ore ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

2 ore ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More