Categories: Politica

Franţa: Marine Le Pen spune că va renunţa la turbinele eoliene dacă va fi aleasă preşedintă a ţării

Candidata de extremă dreapta la alegerile prezidenţiale din Franţa, Marine Le Pen, a declarat joi că dacă va fi aleasă anul viitor va pune capăt tuturor subvenţiilor pentru energie regenerabilă şi va înlătura turbinele eoliene din Franţa, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Marine Le Pen, care va fi candidata formaţiunii Rassemblement National la scrutinul din aprilie, a ajuns în al doilea tur în alegerile din 2017 şi se anticipează că va reuşi acest lucru şi anul viitor, deşi unele sondaje susţin că prezentatorul de talk-show de extremă dreapta Eric Zemmour ar putea s-o învingă dacă va decide să candideze împotriva ei.

“Eoliană şi solară – aceste energii nu sunt regenerabile, sunt intermitente. Dacă sunt aleasă, voi pune capăt construcţiei de parcuri eoliene noi şi voi lansa un mare proiect pentru dezafectarea lor”, a declarat ea pentru postul de radio RTL.

Marine Le Pen a adăugat că nu va mai acorda subvenţii pentru energie eoliană şi solară, despre care a spus că reprezintă în total până 6-7 miliarde de euro anual.

Ministrul energiei Barbara Pompili a respins afirmaţiile lui Marine Le Pen pe Twitter. “Dezafectarea turbinelor eoliene din Franţa ne-ar lipsi de cel puţin 8% din producţia noastră de electricitate… Dna Le Pen ar provoca pene de curent”, a scris Barbara Pompili.

Le Pen a mai afirmat că ar susţine industria nucleară franceză, permiţând construcţia mai multor noi reactoare, că ar finanţa o modernizare majoră a celor existente şi că susţine construcţia de mici reactoare modulare propusă de preşedintele Emmanuel Macron.

Într-o foaie de parcurs pentru economia franceză până în 2030, Macron a propus sprijin de miliarde de euro pentru autovehiculele electrice, industria nucleară şi hidrogen “verde” – produs cu reactoare nucleare, dar nu a menţionat decât în trecere energia regenerabilă.

Franţa produce circa 75% din energia sa în centrale nucleare, ceea ce înseamnă că producţia sa de electricitate are cele mai scăzute emisii de carbon per capita din toate ţările dezvoltate. Pe de altă parte, Franţa se află în urma Germaniei şi a altor ţări europene în ceea ce priveşte investiţiile în energie solară şi respectiv eoliană.

În Franţa există o mişcare activă anti-eoliană, care este susţină de extrema dreaptă şi de centru-dreapta, în special de Xavier Bertrand, principalul candidat conservator la scrutinul prezidenţial.

Articole recente

Eugen Lascu: Succesul financiar poate fi de multe ori apanajul unui moment; dacă nu ai forță de reziliență, nu reziști – video

Succesul antreprenorial înseamnă, în primul rând longevitate, de câți ani există acea companie, spune Eugen Lascu, managing…

44 de minute ago

Scenariile Omicron – de la speranță la consternare (eToro)

Comentariul analistului eToro, Bogdan Maioreanu Varianta Omicron stârnește noi spaime într-o lume deja obosită după…

47 de minute ago

Cadourile de Crăciun – între tradiție și fiscalitate (EY)

Autori:  Simona Tudor, HR & Payroll Manager, Global Compliance and Reporting, EY România; Stela Andrei, Partener Asociat,…

o oră ago

XTB: Bitcoin, încă în zona vulnerabilă, nu convinge decât dacă revine spre 60.000 la finele anului

Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB, brokerul de burse internaționale listat pe Bursa de…

o oră ago

Cum susține sectorul digital o tranziție sustenabilă a României?

Viitorul verde al Uniunii Europene după pandemia COVID-19 Pandemia COVID-19 a determinat schimbări imediate și…

2 ore ago

Ionuţ Stroe: Premierul ne-a asigurat că Legea bugetului de stat va fi trimisă în Parlament până la 20 decembrie

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni că premierul Nicolae Ciucă a…

4 ore ago