Bruno Le Maire
Ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, Bruno Le Maire, a apreciat duminica aceasta ca fiind “învechite” regulile europene care ghidează datoria publică a statelor membre, notează AFP, potrivit Agerpres.
Pactul de stabilitate şi creştere “în ansamblu nu este învechit, dar regula datoriei publice este”, a declarat Bruno Le Maire într-un interviu în contextul în care Franţa a preluat la 1 ianuarie preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.
În baza acestei reguli, datoria publică a statelor membre nu trebuie să depăşească 60% din PIB, iar deficitul lor este limitat la cel mult 3% din PIB.
“Înainte de criză, era un decalaj de aproape 40 de puncte din PIB între cei mai îndatoraţi şi cei mai puţin îndatoraţi membri ai zonei euro. Acum există un decalaj de peste 100% între ei”, a subliniat Bruno Le Maire.
Pentru a reforma Pactul, “sunt pe masă mai multe propuneri, în special cea de a avea calendare şi obiective diferite pentru fiecare ţară”, a explicat ministrul francez.
“Alţii au avansat conceptul (…) potrivit căruia ar trebui să le revină statelor membre definirea etapelor şi schimbărilor necesare politicilor lor economice, care să le permită revenirea la finanţe sănătoase”, o pistă “interesantă” pentru Bruno Le Maire.
În cele din urmă, va fi necesar “să se găsească echilibrul potrivit între investiţiile necesare pentru a face faţă provocărilor secolului al XXI-lea şi nevoia de a reveni la finanţe publice sănătoase”.
În acest interviu acordat la şapte jurnale europene, printre care cotidianul francez Les Echos, Bruno Le Maire şi-a exprimat speranţa ca, până la sfârşitul anului, să se renunţe la “toate restricţiile sanitare” legate de pandemia de COVID-19.
Confruntat cu evoluţia variantei Omicron pe teritoriul naţional, executivul de la Paris a înăsprit restricţiile sanitare la sfârşitul lui decembrie, în special prin reintroducerea unui număr limitat de participanţi la marile evenimente şi prin încurajarea folosirii telemuncii cel puţin trei zile pe săptămână.
Din 2020, a fost instituit un boicot informal asupra mărfurilor turcești în Arabia Saudită, iar…
Regele Iordaniei Abdullah al II-lea a spus că va sprijini formarea unei alianțe militare în…
Diplomaţia rusă a transmis vineri mesaje diferite despre decizia statelor UE de a acorda Ucrainei…
Principala agenţie de securitate internă a Ucrainei a anunţat vineri că a descoperit o reţea…
O primă reuniune a aşa-numitei Comunităţii Politice Europene (CPE) va avea loc în Republica Cehă…
Uniunea Europeană şi Norvegia au stabilit să-şi intensifice cooperarea pentru a garanta surse adiţionale de…