Update articol:

Franţa: Noul guvern condus de Lecornu menţine majoritatea miniştrilor din cabinetul Bayrou

franta, steag Sursa foto: pixabay.com

Preşedinţia franceză a dezvăluit duminică componența noului guvern condus de premierul Sébastien Lecornu şi compus din 18 miniştri, al treilea executiv într-un an, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Noul guvern, format după aproape patru săptămâni de negocieri, este însă deja în pericol să fie răsturnat de opoziţiile de stânga şi de extremă dreapta.

Bruno Le Maire, fost ministru al economiei (2017-2024), revine în guvern ca ministru al Armatelor, succedându-i lui Lecornu.

Numeroşi miniştri au fost numiţi în aceleaşi funcţii ca şi în precedentul guvern condus de Francois Bayrou, printre ei remarcându-se Jean-Noël Barrot la Afaceri Externe, Bruno Retailleau la Interne şi Gérald Darmanin la Justiţie.

Roland Lescure, un apropiat al preşedintelui Emmanuel Macron, va fi ministru al economiei şi finanţelor. Lui îi va reveni greaua responsabilitate de a prezenta un proiect de buget pentru 2026 care să fie acceptat de către parlament, într-un context foarte dificil pentru finanţele publice, cu o datorie de 3.300 miliarde de euro, reprezentând peste 115% din PIB.

Discursul de politică generală al premierului Lecornu în Adunarea Naţională şi anunţarea restului cabinetului sunt aşteptate marţi.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie