International

Franţa: Preşedintele Macron a discutat cu lideri din Sud care susţin o pace negociată în Ucraina

Preşedintele Emmanuel Macron a discutat vineri cu lideri ai unor ţări din Sud participanţi la Forumul pentru Pace de la Paris, care au cerut negocieri pentru a se pune capăt războiului din Ucraina, ale cărui consecinţe afectează întreaga lume, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Acest război declanşează foametea” în “emisfera sudică” şi, prin urmare,”nu este un război al ţărilor din nord”, este de asemenea “un război al ţărilor din sud”, a afirmat preşedintele argentinian Alberto Fernandez în timpul unei dezbateri cu şeful statului francez. El a cerut începerea unei “negocieri pentru atingerea păcii”, asigurând că şi America Latină “se va aşeza în jurul mesei”.”Etica ne impune să cerem pacea”, a insistat el.”Este important să preţuim din nou cuvântul pace chiar şi atunci când cineva poate crede că este o naivitate să ceri pacea” pentru că nu există “nimic mai revoluţionar decât să ceri pacea”.

Omologul său din Guineea Bissau, Umaro Sissoco Embalo, care prezidează în prezent Comunitatea Economică a Statelor Africii de Vest (ECOWAS), a deplâns faptul că pentru comunitatea internaţională singurul lucru pe ordinea de zi este conflictul dintre Ucraina şi Rusia, în timp în Africa sunt multe războaie.”Am impresia că dacă ar exista un dialog serios, războiul s-ar putea termina foarte repede”, a adăugat el, povestind apoi despre întâlnirea avută la Moscova cu preşedintele Vladimir Putin la sfârşitul lunii octombrie. Potrivit acestuia, preşedintele rus i-a spus să-i dea “o îmbrăţişare mare fratelui său Macron” şi s-a arătat gata de dialog. La Kiev, liderul ECOWAS s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.”I-am spus lui Zelenski ‘trebuie să vorbeşti cu Putin’, ‘am impresia că Putin vorbea serios'”, a explicat Umaro Sissoco Embalo. El a dat asigurări că preşedintele rus i-a mai spus că “Macron este important pentru a pune capăt războiului”.

Liderii invitaţi de preşedintele francez la forum îi cântă în strună acestuia, comentează AFP, care remarcă, de asemenea, că Emmanuel Macron face o notă uşor discordantă în tabăra occidentală de luni de zile prin evidenţierea necesităţii de a se ajunge în cele din urmă la o pace negociată între ucraineni şi ruşi, atunci “când poporul ucrainean şi liderii săi vor decide acest lucru, în condiţiile pe care ei le vor hotărî”.

Aceste apeluri la negociere au agasat foarte mult Ucraina.

Recent, şeful Statului Major al Statelor Unite, generalul Mark Milley, a declarat, la rândul său, că speră la discuţii care să pună capăt conflictului, o victorie militară fiind, potrivit acestuia, imposibilă atât pentru Moscova, cât şi pentru Kiev.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

48 de minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

o oră ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

o oră ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

o oră ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

2 ore ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More