Update articol:

Franţa: Preşedintele Macron denunţă “atacul brutal” lansat de Vladimir Putin în Ucraina

putin si macron Sursa foto: facebook.com/MIDRussia

Preşedintele Emmanuel Macron a denunţat vineri atacul brutal al Rusiei, care a lansat o invazie în Ucraina din 24 februarie, şi a cerut francezilor “să accepte să plătească preţul libertăţii” în faţa consecinţelor din Europa, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Mă gândesc la poporul nostru, care va avea nevoie de forţă pentru a face faţă vremurilor viitoare, pentru a rezista incertitudinilor, uneori facilităţii sau adversităţii şi, uniţi, să accepte să plătească preţul libertăţii noastre şi al valorilor noastre”, a spus şeful statului francez.

“De la atacul brutal lansat de Vladimir Putin pe 24 februarie, războiul a revenit la câteva ore (distanţă) de graniţele noastre, pe pământ european”, a spus el.

Emmanuel Macron a făcut aceste declaraţii după conversaţia telefonică cu omologul rus despre trimiterea unei misiuni de experţi la centrala nucleară ucraineană Zaporojie, ţinta bombardamentelor repetate de care Kiev şi Moscova se acuză reciproc.

Preşedintele francez a făcut apel la un “gând pentru poporul ucrainean care rezistă eroic la atacurile teribile ale armatei ruse şi ale auxiliarelor acesteia”.”Da, fantomele spiritului răzbunării, încălcările flagrante ale suveranităţii statelor, dispreţul intolerabil la adresa popoarelor, voinţa imperialistă reapar din trecut pentru a se impune în cotidianul Europei noastre, a vecinilor noştri, a prietenilor noştri”, a spus Emmanuel Macron.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (03/11/2025)

Inregistrarea operatiunii de majorare a capitalului social la ONRC

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (03/11/2025)

Semnarea unui contract semnificativ - livrare cursuri de securitate cibernetica

ROMCARBON SA (ROCE) (03/11/2025)

Convocare AGAO din 10/11.12.2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (03/11/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (03/11/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie