International

Franţa: Preşedintele Macron l-a numit pe Jean-Yves Le Drian emisar personal pentru Liban

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit miercuri pe fostul ministru de externe Jean-Yves Le Drian “emisar personal pentru Liban” cu scopul de a “facilita” o soluţie “consensuală şi eficientă” la impasul politic grav în care se află această ţară, informează AFP, potrivit Agerpres.

Jean-Yves Le Drian, cu o experienţă solidă în “gestionarea crizelor”,”planifică să meargă foarte curând în Liban”, a adăugat un consilier al şefului statului. Preşedintele i-a cerut “să-i raporteze rapid situaţia” împreună cu “propuneri de acţiune”.”Situaţia rămâne dificilă în Liban”, cu necesitatea “de a ieşi atât din criza politică, cât şi din dificultăţile economice şi financiare”, conform sursei citate.

Preşedintele Emmanuel Macron este personal foarte angajat în această problemă, multiplicând apelurile urgente către clasa politică libaneză pentru ca aceasta să depăşească disensiunile, dar fără a obţine rezultatele aşteptate până acum. Potrivit Parisului, există o nevoie urgentă de a atinge o formă de consens care să permită alegerea unui preşedinte în Liban, o ţară fără şef de stat de peste şapte luni din cauza blocajelor politice din acest sistem cu echilibre complexe. Şi, de asemenea, să accelereze implementarea reformelor necesare pentru a scoate ţara din criza economică, pe care criza politică a agravat-o.

Parlamentul libanez se va reuni pe 14 iunie pentru a încerca din nou să aleagă un preşedinte, dar este profund împărţit între tabăra mişcării şiite pro-iraniene Hezbollah, care nu are majoritatea necesară pentru a-şi impune candidatul, pe fostul ministru Sleiman Frangie, şi adversarii săi, în special partidele creştine, de asemenea incapabile până acum să îl impună pe Michel Moawad. Acesta şi-a retras candidatura pentru a-l susţine pe Jihad Azour, un înalt funcţionar al Fondului Monetar Internaţional, care însă nu este încă un candidat oficial.

“De vreme ce a fost convocat Parlamentul, acest termen trebuie să fie utilizat”, “nu trebuie să pierdem nicio ocazie”, a pledat Palatul Elysée, menţionând că apariţia a doi candidaţi, Sleiman Frangie şi Jihad Azour reprezintă o oportunitate ce trebuie fructificată.

Conform Constituţiei, preşedintele Libanului este întotdeauna un creştin.

“Linia noastră rămâne aceeaşi”, şi anume că ieşirea din criză “necesită mai mult decât un acord asupra unui nume”, a adăugat preşedinţia franceză, care susţine de luni de zile că nu are niciun candidat pentru succesiunea lui Michel Aoun, al cărui mandat prezidenţial a expirat pe 31 octombrie. Pentru Paris, “numele bun va fi al celui care se va putea angaja în cele mai necesare reforme”. În acest context, emisarul preşedintelui francez va trebui să aibă disponibilitatea de a asculta toate părţile în Liban, pentru a “facilita o soluţie care să fie atât consensuală, cât şi eficientă”.

În fruntea diplomaţiei franceze din 2017 până în 2022, în timpul primului mandat de cinci ani al preşedintelui Emmanuel Macron, Jean-Yves Le Drian, în vârstă de 75 de ani, a fost puternic implicat în dosarul libanez, mai ales după explozia din portul Beirut în 2020. Ministru al Apărării sub François Hollande (2012-2017), a devenit apoi omul de încredere al actualului şef al statului.

Articole recente

Rusia a elaborat un proiect legislativ pentru denunţarea tratatului cu SUA privind reconversia plutoniului

Guvernul rus a depus joi în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, un proiect…

30 de minute ago

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

o oră ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

o oră ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

o oră ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

o oră ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More