Categories: Fără categorie

Franţa propune suspendarea taxei pentru giganţii Internetului pe durata negocierilor cu SUA

Franţa intenţionează să suspende în acest an aplicarea taxei care vizează giganţii din domeniul Internetului, în ideea de evita sancţiunile americane şi a da mai mult timp pentru găsirea unei soluţii globale în cadrul OECD, informează AFP, potrivit Agerpres.

Guvernul francez a anunţat în luna decembrie 2018 că va introduce o taxă naţională pentru giganţii Google, Apple, Facebook şi Amazon, reuniţi sub acronimul GAFA. Această taxă, care a fost votată într-un proiect de lege prezentat în luna martie 2019, prevede impozitarea cu 3% a marilor companii din sectorul digital şi se va aplica pe cifra de afaceri realizată în Franţa de giganţii din domeniul digital.

“Taxa este menţinută dar plăţile prevăzute a fi făcute în lunile aprilie şi noiembrie sunt suspendate pentru a da timp negocierilor în cadrul OECD”, a explicat pentru AFP o sursă guvernamentală franceză, după o convorbire telefonică între preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi omologul american, Donald Trump.

“Acest subiect se va afla pe masa discuţiilor care vor avea loc miercuri la Davos” între ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, şi omologul său american, Steven Mnuchin, a adăugat sursa.

Într-un interviu acordat cotidianului “Wall Street Journal”, cu ocazia Forumului de la Davos, Mnuchin a apreciat că propunerea franceză este “începutul unei soluţii”. De asemenea, Mnuchin a profitat de această ocazie pentru a sfătui Marea Britanie şi Italia, două ţări care intenţionează să introducă şi ele, în mod unilateral, o taxă care să vizeze giganţii din domeniul Internetului, să îşi reconsidere planurile. “În caz contrar, se vor confrunta cu tarifele preşedintelui Trump”, a avertizat Mnuchin.

În virtutea unui compromis negociat de Paris şi Washington, Franţa s-a angajat să abandoneze taxa sa imediat ce va fi găsită o soluţie internaţională sub egida Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). Aranjamentul la care au ajuns Parisul şi Washingtonul prevede de asemenea că Parisul va rambursa companiilor diferenţa între taxa franceză pentru companiile din sectorul digital şi nou sistem internaţional. 

Articole recente

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

28 de minute ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

31 de minute ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

32 de minute ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

34 de minute ago

SUA: Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk a fost identificat ca fiind Tyler Robinson

Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…

43 de minute ago

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More