International

Franţa, Regatul Unit şi Italia au comandat de la producătorul european MBDA peste 200 de rachete antiariene Aster

Franţa, Regatul Unit şi Italia au făcut o comandă pentru 218 de rachete antiaeriene Aster a căror livrare va fi accelerată pentru a face faţă deteriorării situaţiei de securitate pe continent, a anunţat vineri ministrul apărării francez, Sebastian Lecornu, informează AFP, conform Agerpres.

Această achiziţie comună se înscrie într-o comandă-cadru pentru aproape 700 de rachete făcută încă în decembrie 2022 pentru cele trei ţări.

“Stimulând transformarea instrumentului de producţie, această nouă comandă va avea de asemenea ca efect livrarea mai precoce, începând din 2025, a 134 de rachete comandate anterior”, apreciază Lecornu pe reţeaua socială X.

Rachetele comandate sunt rachete Aster 30 B1, o versiune de motor care nu a intrat încă în serviciu. Aceste rachete vor echipa viitoarea versiune a sistemului de apărare sol-aer SAMP/T francez şi italian, precum şi fregatele de apărare aeriană ale celor trei ţări.

Fabricat de producătorul european MBDA, racheta Aster 30 B1, care ar urma să intre în serviciu în 2026, va avea capacitatea de a atinge o ţintă ce zboară la 25.000 de metri altitudine, pe o rază de 150 de kilometri.

În afară de avioane, ea va avea capacitatea de a intercepta rachete balistice cu rază medie, precum şi rachete hipersonice, care zboară cu o viteză de peste 5 Mach (6.000 de km/oră).

Contractul include de asemenea un număr neprecizat de rachete Aster 15, cu o rază de acţiune mai redusă, pentru nave ale marinei franceze.

Suma la care se ridică această comandă nu a fost comunicată. Preţul unei rachete Aster 30 este estimat la peste 2 milioane de euro, potrivit unui raport al Institutului Francez de Relaţii Internaţionale.

Angajată să îşi accelereze producţia pentru a putea aproviziona ţările care se reînarmează, MBDA şi-a sporit cu 50% producţia de rachete Aster din 2022 încoace şi intenţionează să reducă termenele de producţie ale acesteia de la 42 de luni în 2022 la 18 luni în 2026.

View Comments

  • Iohanis na făcut nimic ca rominia sa între în shenghelde ce nu-mi publicați comentariu? am spus un sdevar

  • "FILOZOFILOR", CURSA INARMARII, NU VA ADUCE NICIODATA PACE, SI NICI PROGRES!!! NORMAL AR FI, SA TERMINATI CU MIZERIA DE " DEMOCRATIE" SI LIBERA EXPRIMARE, SI SA REVENITI, LA SOCIETATEA IERARHIC-VALORICA, ASTFEL INCAT, INTELIGENTII SA CONDUCA SI GUNOAIELE CA VOI, SA MUNCEASCA!!!

  • mult ma face sa stai rau, CAND vad Ca farà taticu lor, Romania a pierdut tesaure, spada Lu Stefan e la Turci, si multe ispravi, oameni de vin invadatori unica smecherie e sa le opere stesa saracie din tot Timpul.
    io nu pot cumpara Nici un Bat sa pot Zice invadatorilor SA zic USI, USI.....
    SANT o rasa spenta, furata , battuta, si cu impossibilitate de a PUTEA cheltui AN viata bani mei de contributi de pensionar.
    Cei c'è au furata diplome, au fácut falsuri, si siau fácut pensili schrboase , mancando fructul lor de hotie.
    blesteamama doamne sa nu mai nasc antro lume ASA de insana.

  • Învață sa scrii bai băiatule ,si ca informație istorica nu noi am pierdut sabia lui Stefan cel mare,ci chiar el a pierdut-o .ps. Nu mai începe cuvântul cu î din a,învață sa scrii analfabetule caci ai asasinat limba romana .

  • Sa ne trezim, altfel ajungem sclavi, asa își doresc uni, cei ce vor ca iei, rudele lor sa rămână în poziții în care sa nu muncească, sa ocupe funcții bugetare, și sa creeze legislației favorabile lor.

Articole recente

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

2 minute ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

7 minute ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

o oră ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

o oră ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

o oră ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More