International

Franţa: Senatul a votat primul pachet de măsuri privind puterea de cumpărare

Senatul francez a votat vineri seara în primă lectură proiectul de lege “de urgenţă” în sprijinul puterii de cumpărare, prima parte a unui pachet de măsuri destinate să facă faţă inflaţiei care a depăşit 6%, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Textul a fost adoptat cu mâna ridicată după două zile de dezbateri în general fără probleme, în contrast cu discuţia haotică care a predominat în Adunarea Naţională, înainte ca aceasta să nu îl voteze în primă lectură săptămâna trecută.

De luni, senatorii vor analiza bugetul rectificativ pentru 2022, ipoteza unei taxe pe “superprofituri”, susţinută în special de centrişti, riscând să tensioneze dezbaterile.

În aceeaşi zi, deputaţii şi senatorii se vor reuni într-o comisie mixtă paritară pentru a încerca să convină asupra unei versiuni comune a proiectului de lege privind puterea de cumpărare, guvernul mizând pe o adoptare definitivă a două texte cel mai târziu la 7 august.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

8 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More