Categories: Fără categorie

Franţa şi Germania spun că un acord internaţional cu privire la taxarea companiilor este aproape gata

Discuţiile la nivel internaţional pentru rescrierea regulilor cu privire la taxarea transfrontalieră sunt pe ultima sută de metri iar un acord este posibil să fie anunţat peste câteva săptămâni, au declarat miercuri miniştrii Finanţelor din Franţa şi Germania, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Un număr de aproape 140 de ţări negociază cum să modifice regulile cu privire la taxarea companiilor multinaţionale în era comerţului digital transfrontalier şi să stabilească un impozit minim pe profitul companiilor, valabil la nivel global.

Ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz, a spus că discuţiile au loc aproape în fiecare zi la diferite nivele iar oficialii se grăbesc să ajungă la un acord în luna iulie. “Sunt încrezător că în doar câteva săptămâni vom cădea de acord asupra unei revoluţii în taxarea internaţională a companiilor, respectiv o realocare a drepturilor de impozitare şi în impozit minim global”, a spus Olaf Scholz cu prilejul unei conferinţe de presă online cu omologul său francez Bruno Le Maire.

“Exist în mod clar o oportunitate să ajungem la un acord istoric cu prilejul reuniunii miniştrilor de Finanţe din G7 de săptămâna viitoare şi cu prilejul următorului summit G20 de la începutul lunii iulie”, a declarat Bruno Le Maire. Acesta a adăugat că cerinţele Franţei pentru un acord sunt aproape să fie îndeplinite, respectiv un nivel credibil al impozitului minim şi faptul că toate marile companii digitale să fie acoperite de noile reguli cu privire la locul unde multinaţionalele sunt taxate.

Săptămâna trecută, Trezoreria SUA s-a oferit să accepte un impozit minim pe profitul companiilor valabil la nivel global de cel puţin 15%, o rată semnificativ mai mică faţă de propunerea de 21% susţinută anterior de Germania şi Franţa.

Propunerea administraţiei americane a fost salutată marţi de directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, care a apreciat că aceasta va permite ţărilor să investească mai mult în domenii esenţiale precum educaţia, sănătatea sau infrastructurile. Cu toate acestea, oficialul FMI a recunoscut că introducerea unui astfel de impozit valabil la nivel gobal va fi deosebit de dificil pentru că trebui găsit un consens cu privire la “nivelul ideal”, adică acela care este benefic atât pentru economia mondială dar satisface şi autorităţile fiscale din fiecare ţară.

Articole recente

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

12 minute ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

14 minute ago

SUA avertizează că radiouri ascunse ar putea fi încorporate în infrastructura autostrăzilor alimentate cu energie solară

Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…

22 de minute ago

Incident cu drone în Polonia: Putin încearcă “să ne testeze unitatea”, afirmă Kaja Kallas

Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…

25 de minute ago

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

o oră ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More