International

Franţa şi Germania vor propune diminuarea reglementărilor europene care afectează creşterea economică

Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a spus luni că la începutul lunii martie va propune, împreună cu ministrul german al Economiei, Robert Habeck, diminuarea reglementărilor europene care ţin pe locul companiile şi afectează creşterea economică, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

“Suntem într-o cursă economică de 100 de metri, dar avem legat de picior un lanţ cu o bilă. Creşterea economică europeană este afectată de norme, reguli, directive şi reglementări, există o birocraţie excesivă”, a declarat luni Bruno Le Maire la o întâlnire cu jurnaliştii.

Oficialul francez a mai spus că aceste reglementări ţin pe loc companiile UE şi nu se aplică firmelor din SUA şi China.

Într-un moment în care Uniunea Europeană traversează o perioadă de creştere economică anemică, guvernul francez a decis să îşi reducă prognoza de creştere pentru acest an şi totodată a anunţat reduceri de cheltuieli în valoare de 10 miliarde de euro, în încercarea de a respecta angajamentele şi a reduce deficitul bugetar. La rândul său, Robert Habeck a spus săptămâna trecută că Germania îşi va revizui, în jos, previziunile.

Le Maire a dat vina, parţial, pe reglementările adoptate la Bruxelles pentru problemele economice ale blocului comunitar, adăugând că el şi cu Robert Habeck vor veni cu o propunere detaliată la şedinţa comună de guvern din data de 5 martie.

Ministrul francez al Finanţelor a reiterat că un alt element crucial, pentru impulsionarea creşterii economice a Europei, este integrarea pieţelor de capital din Europa. Miniştrii europeni de Finanţe urmează să discute acest subiect la reuniunea lor informală care va avea loc în cursul acestei săptămâni la Ghent, Belgia.

Articole recente

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

7 ore ago

Ministrul Sănătății: Noi criterii de evaluare pentru șefii de secție din spitale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Deva, că în evaluarea șefilor de secții…

7 ore ago

Rogobete: Din septembrie spitalele vor trebui să publice o serie de indicatori de transparență în activitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, la Deva, că din luna septembrie spitalele vor…

7 ore ago

Maia Sandu: Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi prosper

Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi…

7 ore ago

Germania: Merz respinge majorarea taxelor pentru companiile mijlocii şi cere reformarea statului bunăstării

Cancelarul german Friedrich Merz a promis sâmbătă că taxele aplicate companiilor mijlocii nu vor fi…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More