Fraţii Tate au plecat în SUA în această dimineaţă, în jurul orei 5, cu un avion privat. Se pare că aceştia se îndreptă spre Florida. Potrivit Antena 3, cei doi fraţi au primit accept de la procurorul de caz să părăsească ţara.
Cei doi ar trebui să se întoarcă la finalul lunii martie în ţară, conform informaţiilor Antena 3.
Actualizare reacţie oficială:
Urmare a interesului manifestat de către reprezentanții mass-media, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Cu privire la doi inculpați, persoane cu dublă cetățenie, americană și britanică, aflați sub măsura controlului judiciar în cadrul dosarelor penale în care sunt cercetați de către procurorii DIICOT – Structura Centrală, facem următoarea precizare: cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar a fost respinsă, aceasta fiind menținută în ambele dosare în care se efectuează urmărirea penală.
A fost admisă solicitarea privind modificarea obligației impuse inculpaților de a nu părăsi teritoriul României, celelalte obligații fiind menținute de către procurorii DIICOT, inclusiv cea referitoare la prezentarea în fața organelor judiciare la fiecare chemare, cu atenționarea că încălcarea cu rea-credință a obligațiilor ce le revin poate conduce la înlocuirea controlului judiciar cu o măsură privativă de libertate superioară.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Financial Times a scris la jumătatea acestei luni că administrația Trump a făcut presiuni asupra autorităților române să ridice restricțiile de călătorie pentru Andrew Tate, un susținător al președintelui american, care se confruntă cu acuzații penale la București.
Andrew și fratele său, Tristan Tate, cu dublă cetățenie, americană și britanică, au fost arestați în România în 2022, fiind acuzați de trafic de persoane, viol și spălare de bani, precum și de înființarea unui grup infracțional organizat. Aceștia au negat acuzațiile.
Cazul fraților Tate a fost adus în discuție pentru prima dată de oficialii americani într-o convorbire telefonică cu guvernul român săptămâna trecută și apoi de trimisul special al lui Trump, Richard Grenell, când s-a întâlnit cu ministrul român de externe Emil Hurezeanu la Conferința de Securitate de la München, au declarat trei surse familiarizate cu problema pentru Financial Times. O altă sursă FT a declarat că a fost făcută o cerere pentru a returna pașapoartele fraților Tate și a le permite să călătorească în timp ce așteaptă finalizarea procedurilor judiciare.
Grenell a declarat pentru FT că nu a avut „nicio conversație substanțială” cu ministrul de externe al României și a spus: „Îi susțin pe frații Tate, după cum reiese din tweet-urile mele disponibile public”.
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a explicat că, la Munchen, nu a fost nicio aluzie sau vreo presiune legată de fraţi Tate, dar a menţionat că a avut ”o discuţie ad-hoc” cu fostul ambasador american de la Berlin, Richard Grenell, care a afirmat că este interesat de soarta celor doi, fără a aştepta şi un răspuns în privinţa lor.
”Uitaţi cum e. A fost o discuţie ad hoc, cum majoritatea discuţiilor şi întâlnirilor care fac sens până la urmă, interesante, utile. În sălile mari de conferinţe sunt doar conferinţele (…) O întâlnire de acest gen am avut cu domnul Grenell. Ambasadorul Grenell a fost ambasador la Berlin de 2-3 ani. Ne-am întâlnit în câteva împrejurări oficiale şi mai puţin oficiale (…) Am vorbit – cum e în România, cum e în Statele Unite (…) Discuţia a fost rapidă, patru minute cel mult. Am coborât împreună cu liftul, în holul hotelului, am mai stat puţin de vorbă. L-am întrebat, pentru că bănuiam că are intenţii să viziteze şi România, dacă îl aşteptăm în curând la Bucureşti. Şi mi-a spus, nu, deocamdată nu vin la Bucureşti, însă mă interesează soarta fraţilor Tate. Şi aici s-a terminat. Aici s-a terminat”, a declarat Emil Hurezeanu, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, întrebat cum s-a ajuns la discuţia despre soarta fraţilor Tate.