Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: europol.europa.eu
O operaţiune organizată la nivel european a condus la arestarea a 43 de membri ai organizaţiei “Ndrangheta”, temuta mafie calabreză, acuzaţi printre altele de fraudă electorală şi de corupere a unor politicieni, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Majoritatea suspecţilor arestaţi marţi şi aparţinând aceleiaşi filiale a mafiei cu baza în oraşul Crotone (regiunea Calabria) sunt de naţionalitate italiană, însă unii sunt germani sau austrieci.
Potrivit anchetatorilor, suspecţii au acţionat pentru a infiltra anumiţi membri ai clanului lor în posturi-cheie din administraţia locală pentru a controla şi exploata teritoriile aflate sub jurisdicţia lor. În acest scop, clanul a recurs la extorcări şi violenţe, inclusiv la o crimă în 2014, a indicat organizaţia de poliţie europeană Europol într-un comunicat.
Aceste infiltrări au permis clanului mafiot să manipuleze procedurile de atribuire a pieţelor publice, permiţându-le în special să beneficieze de cel puţin 3 milioane de euro din fonduri europene.
Reţeaua infracţională crease o structură complexă de spălare a banilor cu ramificaţii internaţionale, recurgând la servicii de piratare informatică.
Această operaţiune susţinută de agenţiile de cooperare poliţienească Europol şi judiciară Eurojust a mobilizat aproximativ 1.000 de poliţişti italieni, germani şi austrieci.
În afară de arestări, forţele de ordine au confiscat 16 companii, 25 de proprietăţi imobiliare şi 15 vehicule în valoare totală de 5 milioane de euro.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More