Momentul de emotie

FRICILE MELE SPINOASE

Autor: Ana Cătănescu

Mi s-au agățat pe linia destinului
câteva frici cenușii,
spinoase,
vâscoase…
Stau acolo ca lipitoarele,
hrănite de zvonuri care zboară
într-un du-te-vino haotic.
Nu le-aș lua în seamă,
dar ele mă împung în coaste,
în viscere,
în tâmple.
Mă străduiesc să îndepărtez durerea
negând-o.
E insistentă ca un cerșetor cu ochi tulburi.
Încerc să mă obișnuiesc cu ea,
ca și cum ar fi un rău necesar.
Nu se lasă, sfredelește ca o măsea stricată.
Ung din belșug locurile unde înțeapă
cu un strat de nepăsare.
Nici ei nu-i pasă,
se ascute ca o lamă de cuțit.
Toate procedeele par ineficiente.
Dar dacă….
Dacă mi-aș extrage brusc fricile
cu un clește bine sterilizat
într-o licoare miraculoasă….
Am făcut-o amestecând
câteva picături din visul unui copil,
multe gânduri curate,
vreo trei lingurițe din mierea cuvintelor calde
și o cană întreagă de iubire.
Chiar nu doare.
Eu, una, sunt în perioada post operatorie.
Mă refac relativ bine…
A C 17 noiembrie 2021

***

Sunt Ana Cătănescu, am 65 de ani, m-am născut, am crescut și locuiesc dintotdeauna la țară, Dărmănești, de Dâmbovița.

Grație unor profesori excepționali la limba și literatura română, am avut mereu o neobosită aplecare pentru citit și scris. Numai că abia pe la cinzeci și ceva de ani am început să scriu spontan și tot pe atât de sporadic. Este modul meu de a-mi exprima emoțiile.

Articole recente

BVB – Vești bune pentru piața locală de capital: toate companiile românești incluse în indicii FTSE Global All Cap își mențin prezența în acești indici

Toate companiile românești incluse în indicii FTSE Global All Cap își mențin prezența în acești…

6 ore ago

Trump afirmă că Intel a acceptat un acord prin care SUA va prelua 10% din acțiunile companiei

Guvernul SUA va prelua o participație de 10% în Intel (INTC.O) în cadrul unui acord…

8 ore ago

Trump anunţă că în două săptămâni va decide dacă va impune „sancțiuni masive”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că în două săptămâni ar trebui să știe…

8 ore ago

Acțiunile OMV Petrom rămân în indicele FTSE Large Cap

*Aquila și Sphera, excluse din FTSE Acțiunile OMV Petrom rămân în indicele FTSE Large Cap,…

8 ore ago

DIICOT: Stadiul anchetei în dosarul Nordis – 400 de volume, 600 de păgubiți; 2.000 de persoane audiate

DIICOT a transmis vineri că ancheta în dosarul Nordis se desfășoară cu celeritate, în ultimele…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More